Acasă Social Sanatate Noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

Noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

DISTRIBUIȚI

172522– 28062024 – Pentru depistarea unor afecţiuni grave (cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă şi HIV/SIDA), Casa Națională de Sănătate introduce, de la 1 iulie, noi pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate.

Potrivit unui comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în asistenţa medicală primară se prevede ca medicii de familie să poată trimite şi persoanele neasigurate la analize şi la consultaţii de specialitate decontate de casa de asigurări de sănătate, în cazul în care respectivul pacient ar putea avea o boală oncologică.

Medicii de familie vor putea emite bilete de trimitere şi pentru persoanele neasigurate, în vederea testării acestora pentru virusurile hepatitice B şi C, precum şi pentru virusul HIV la gravidă, analizele respective urmând de asemenea să fie decontate de CAS.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică vor fi acordate servicii persoanelor neasigurate pentru depistarea şi confirmarea diagnosticului de afecţiune oncologică (consultaţii, proceduri diagnostice şi servicii medicale în scop diagnostic-caz), medicii de specialitate putând emite bilete de trimitere la analize şi către unităţile sanitare cu paturi, pentru spitalizări de zi.

Se va renunţa la condiţia impusă furnizorilor care efectuează serviciile complexe de tip diagnostic-caz din ambulatoriu de a avea atât ambulatoriu de specialitate clinic, cât şi structură de spitalizare de zi în specialitatea respectivă, excepţie făcând, de pildă, serviciile în scop diagnostic-caz acordate gravidelor cu risc crescut.

Totodată, se creează posibilitatea ca unele servicii medicale în scop diagnostic-caz să se poată acorda de unităţi medicale mobile şi caravane medicale, pentru a permite accesul persoanelor din zone izolate la servicii de depistare precoce a afecţiunilor oncologice, precum cancerul de sân şi col uterin.

Furnizorii de servicii paraclinice vor putea deconta pentru persoanele neasigurate și analizele prescrise pe biletele de trimitere emise de medicii de familie şi de medicii specialişti, iar unităţile spitaliceşti vor putea deconta serviciile de spitalizare de zi acordate persoanelor neasigurate cu suspiciune de afecţiune oncologică, pentru confirmarea diagnosticului.

Pentru persoanele asigurate se introduc servicii psihologice specializate, furnizate de psihologi cu formare complementară în psiho-oncologie, recomandarea acestui tip de servicii putând fi făcută de medicii specializaţi sau supraspecializaţi în chirurgie oncologică, oncologie medicală, hematologie, oncologie şi hematologie pediatrică, radioterapie, precum şi de medicii care acordă servicii de îngrijiri paliative în ambulatoriu.

Până la 30 iunie 2025 va exista o perioadă de tranziţie în care serviciile psihologice vor mai putea fi acordate bolnavilor oncologici şi de psihologii fără formare complementară în psiho-oncologie.

De la 1 iulie se schimbă şi modul de raportare şi decontare a serviciilor acordate persoanelor cu suspiciune oncologică, dar şi bolnavilor de cancer, la nivelul unor categorii de furnizori de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate. Furnizorii respectivi vor ţine evidenţe distincte ale serviciilor acordate persoanelor menţionate, iar finanţarea acestor servicii se va face de asemenea separat, prin acte adiţionale la contractele existente.

Pentru serviciile de diagnosticare oncologică acordate persoanelor neasigurate, finanţarea nu se va face din contribuţiile plătite de asiguraţi, ci de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către FNUASS, la fel urmând să se finanţeze şi testeze persoanelor neasigurate în scopul depistării hepatitelor cronice B şi C, precum şi a infecţiei HIV la gravidă.

În trimestrul III al anului în curs vor fi menținute actualele valori ale punctelor pentru medicina primară și de specialitate din ambulatoriu, precum și plafonul de referință pentru asistența medicală stomatologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.