Acasă Social Aparare Nava-școală „Mircea”, marș de instrucție cu studenții Academiei Navale, în Marea Mediterană

Nava-școală „Mircea”, marș de instrucție cu studenții Academiei Navale, în Marea Mediterană

DISTRIBUIȚI

 172494– 25062024 – Nava-școală „Mircea” va pleca miercuri, 26 iunie, din portul militar Constanța, în marșul internațional de instrucție din acest an al studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Pe parcursul celor peste 40 de zile de marș, velierul va parcurge aproximativ 3.400 de mile marine și va acosta în porturile Pireu (Grecia), Livorno (Italia), Toulon (Franța), Palermo (Italia) și Bodrum (Turcia). La bordul navei simbol a Forțelor Navale Române se vor pregăti 86 de studenți din anul al II-lea de la Academia Navală, precum și opt studenți străini de la academii partenere din Bulgaria, Letonia, Polonia, Spania și Turcia.

Tinerii cadeți se vor instrui sub supravegherea cadrelor didactice din Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și a instructorilor de la bordul navei. Pe lângă misiunea de a îi pregăti pe viitorii ofițeri de Marină și inspectori din structurile Poliției de Frontieră, nava-școală „Mircea” are și un rol important de reprezentare, velierul fiind Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii, precum și Ambasador al României sustenabile.

Ceremonia de plecare a navei se va desfășura miercuri, 26 iunie, începând cu ora 10.00. Velierul va reveni, în portul militar Constanța, la începutul lunii august. Sursa:navy.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.