172524– 28062024 – România a primit, la începutul acestei săptămâni, scrisori din partea Comitetului OCDE pentru oțel și a Comitetului pentru construcții navale, privind finalizarea evaluării celor două domenii, anunță Ministerul Economiei.
Evaluarea în cele două Comitete a reflectat evoluția pozitivă a României în ceea ce privește strategiile de promovare a practicilor și dezvoltării sustenabile a productivității și competitivității în sectorul construcțiilor navale și al producției de oțel, transparența și implicarea activă în forurile internaționale din sectorul maritim (Organizația Maritimă Internațională, Organizația de Cooperare economică la Marea Neagră și Comitetul pentru construcții navale), cadrul normativ ce asigură condiții de piață competitive în acord cu prevederile UE cu privire la ajutoarele de stat, tranziția sectorului siderurgic către cuptoarele cu arc electric (EAF).