Acasă Externe Agenda Europeana În mai, dezinformarea referitoare la UE a atins cel mai înalt nivel

În mai, dezinformarea referitoare la UE a atins cel mai înalt nivel

DISTRIBUIȚI

 172337 – 07062024 – Cel mai recent raport al Observatorului European al Media Digital (EDMO), arată că în mai 2024 dezinformarea legată de UE a atins cel mai înalt nivel din perioada premergătoare alegerilor pentru Parlamentul European. Cele 34 de organizații* parte a rețelei EDMO de verificare a faptelor care au contribuit la acest raport au publicat 1.643 de articole de verificare a faptelor. Dintre acestea, 121 (8%) s-au axat pe dezinformarea legată de Ucraina, 104 (6%) privind dezinformarea legată de schimbările climatice, 250 (15%) privind dezinformarea legată de UE, 152 (9%) privind conflictul dintre Israel și Hamas, 104 (6%) privind dezinformarea legată de COVID-19, 97 (6%) privind dezinformarea legată de imigrație și 36 (2%) privind dezinformarea cu privire la LGBTQ+ și problemele de gen.

Cu un an înainte, în mai 2023, din cele 1.361 de articole de verificare a faptelor publicate de cele 28 de organizații ale rețelei de verificare a faptelor au constatat că 53 (4%) au fost despre UE, instituțiile, legile sau reprezentanții săi, portretizându-le ca imorale sau antidemocratice. Dezinformarea legată de schimbările climatice scăzuse semnificativ, aproape la jumătate, iar poveștile false despre Ucraina au scăzut ușor ca număr, la fel și cele despre confictul din Orientul Mijlociu, în timp ce dezinformarea despre alte subiecte monitorizate constant a rămas stabilă.

În luna mai a acestui an, poveștile false care vizează UE au fost diverse, dar consecvente în a o prezenta drept coruptă sau contrară intereselor naționale.

Unele relatări false au atacat liderii UE. De exemplu, președintele Comisiei UE, Ursula Von der Leyen, a fost vizată și descrisă ca fiind legată de nazism, având un confict de interes în gestionarea fazei de pandemie sau chiar arestată în Parlamentul UE. În Franța, s-a mai susținut că „nu a fost aleasă de nimeni”,

În unele țări au apărut știri false care sugerează manipulare și fraudă înainte de votul din iunie. În Germania, în special, s-a susținut că buletinele de vot cu defecte sunt invalide „de la început”, că votul pentru partidul de extremă dreapta AfD ar urma reguli mai stricte sau chiar că acest partid a fost exclus din alegeri. Alte afirmații false care circulă – similare altora identificate în Spania – păreau menite să convingă cetățenii să-și invalideze votul, sugerând votul multiplu sau semnarea buletinelor de vot.

În general, prin mai multe povești false, se pretinde că legislația UE pune în pericol țările membre și cetățenii.

O componentă majoră a acestei narațiuni false a vizat recentul Pact privind migrația și azilul și problema migrației, în general, prin exagerarea consecințelor acestuia (de exemplu diseminarea unor cifre false despre migranții pe care statele membre vor trebui să-i accepte și/sau despre banii pe care îi pot plăti). În unele cazuri, retorica a fost preluată și exploatată și de politicienii aflați în campanie electorală.

În conformitate cu această narațiune, au reapărut povești false care prezintă apartenența la UE ca fiind dezavantajoasă, susținând, de exemplu, că UE impune condiții economice inechitabile și birocrație nerezonabilă țărilor sale membre. Afirmațiile false susțin că introducerea monedei euro în Croația a dus la dublarea prețurilor, că identitatea digitală europeană este iminentă și va controla pe deplin cetățenii și că Banca Centrală Europeană intenționează să introducă euro digital și să interzică numerarul, cu scopul supravegherii cetățenilor. În general, se pretinde că legislația UE pune în pericol țările membre și cetățenii.

În luna mai, escaladarea războiului a fost principalul subiect vizat de dezinformarea despre conflictul din  Ucraina.  Mai multe relatări false au  susținut că prezența soldaților  țărilor  membre UE și în special a celor francezi în  Ucraina,  sugerează implicarea  directă  a trupelor  NATO în operațiuni  terestre. Aceste afirmații false au fost răspândite în  mai multe țări.

Conținutul fals sugera și o mobilizare militară în desfășurare sau că Occidentul a început războiul  pentru că dorea să-și însușească bogăția naturală a  Rusiei. În același timp, poveștile dovedite false de organizațiile de verificare a faptelor din  cadrul  rețelei EDMO, la sfârșitul lunii mai, au exagerat amenințările rusești la adresa securității UE, descriind presupusele acțiuni militare grave ca  fiind iminente.

Tentativa  de  asasinare  a  premierului slovac  Robert Fico  care a  avut  loc  pe 15 mai  a declanșat o  furtună  de știri  false. Una dintre cele mai  răspândite povești false susținea că soția trăgătorului este ucraineancă, în  timp ce alte afirmații fără temei îl legau de serviciile de informații ale națiunii invadate, încercând să învinovățească Kievul pentru  atac.

Dezinformarea a presupus, de asemenea, motive legate de tratatul OMS privind pandemia sau de George Soros care s-ar afla în spatele împușcăturii. În Slovacia, atacul a fost exploatat pentru exacerbarea polarizării opiniei publice.

În perioada premergătoare alegerilor din UE, dezinformarea împotriva imigrației a reapărut în  multe țări  UE, amplificând sentimentul rasist și xenofob. Ca de obicei, poveștile false îi  înfățișează pe  migranți drept cetățeni privilegiați, violenți, criminali și numeroși. Această retorică este apoi reluată în teoriileconspirației care sugerează disponibilitatea de a înlocui cetățenii sau chiarcă migranții sunt soldați ONU care vor fi dislocați pentru a impune următoarea blocare pandemică.

Procentul dezinformărilor care au folosit conținut generat de AI a scăzut ușor în luna mai. Din 1.643 de articole de verificare a faptelor,  59 au folosit această tehnică de dezinformare. Aceasta corespunde la 4% din totalul știrilor verificate.

  • Organizațiile care au contribuit la realizarea raportului: 15min, AFP, APA, BNT Provereno, Correctiv, Delf, Demagog.cz, Demagog.pl, Demagog.sk, Eesti Päevaleht, EFE Verifca, Ellinika Hoaxes, Fact Check Cyprus, FactReview, Faktabaari, FranceTV, Freedom House Romania, Greece Fact Check, Källkritikbyrån, Knack, InfoVeritas, Les Surligneurs, Logically Facts, Maldita, Medizin transparent, Newtral, Oštro, PagellaPolitica/Facta, Polígrafo, Re:Baltica, The Journal Fact-Check, TjekDet, VerifcaRTVE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.