Acasă Anchete Ilegalități în domeniul comerțului cu material lemnos

Ilegalități în domeniul comerțului cu material lemnos

DISTRIBUIȚI

 172336 – 06062024 – La data de 6 iunie a.c., polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică – I.G.P.R., în cadrul unei cauze penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

 Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada ianuarie 2024 – prezent, administratorul unei societăți comerciale, cu obiect de activitate comerțul materialelor lemnoase, ar fi transferat, în mod fictiv, părți sociale și calitatea de administrator unei alte persoane, urmărind diminuarea patrimoniului societății cedate, în favoarea unei alte societăți, nou înființate și administrată de acesta.

În fapt, persoana în cauză a urmărit „acoperirea” comerțului ilegal cu material lemnos, transferând scriptic și fără drept, prin intermediul aplicației SUMAL 2.0, peste 1.600 de metri cubi de materiale lemnoase, în valoare de aproximativ 680.000 de lei, către societatea nou înființată, folosind în interes personal sumele de bani aparținând acesteia.

Astfel, în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditul de care se bucură societatea, transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială și fals informatic.

În vederea administrării întregului probatoriu, astăzi, 6 iunie, polițiștii, sub coordonarea unității de parchet competente desfășoară o serie de activități procedurale, având ca scop identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate, a mijloacelor de probă și a bunurilor obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunilor, urmând ca persoanele identificate să fie conduse la unitatea de parchet, pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

În cadrul activității, sunt angrenați specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Naționale.

 Video – https://youtu.be/yZY-K5Iy4Eg

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.