172036 – 08052024 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit în urma unui control asupra unui vehicul autoutilitar, 113 kg tutun ascuns într-un loc special amenajat sub podeaua autoturismului.
În data de 07.05.2024, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unei mașini marca Mercedes Vaneo, înmatriculată în Bulgaria.
În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit într-un locaș special amenajat, aflat sub autovehicul, în podea, 113 kg de tutun vrac, ambalat în 34 de saci.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producere de produse accizabile, iar întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de peste 10.000 lei, și autoturismul marca Mercedes Vaneo, în valoare de 25.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.