Acasă Social Aparare Șeful Statului Major al Apărării, la reuniunea Comitetului Militar NATO

Șeful Statului Major al Apărării, la reuniunea Comitetului Militar NATO

DISTRIBUIȚI

  172133 – 17052024 – Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a participat, joi, 16 mai, la reuniunea Comitetului Militar NATO în formatul șefilor Apărării (NATO Military Committee in Chiefs of Defence Session – MCCS), organizată la sediul Alianței din Bruxelles.

Pe durata reuniunii au fost discutate subiecte de relevanță strategică, cum ar fi implementarea Conceptului Fundamental al NATO de Ducere a Războiului (NATO Warfighting Capstone Concept – NWCC), situația din teren în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, sprijinul continuu al NATO și al aliaților pentru statul vecin, progresele înregistrate în executabilitatea planurilor DDA (descurajare și apărare a zonei euro-atlantică), în perspectiva Summit-ului de la Washington din iulie.

În contribuțiile avute în cadrul reuniunii, generalul Gheorghiță Vlad a evidențiat faptul că „este esențial ca aliații să asigure condițiile necesare implementării și punerii în execuție, la nevoie, a setului de planuri de apărare, asociate conceptului de descurajare și apărare al Alianței”, subliniind  „necesitatea dezvoltării coridoarelor de mobilitate la nivel național și regional pentru asigurarea tranzitului rapid, fără blocaje, a trupelor și materialelor, la momentul și în locul solicitat de Alianță”. Șeful Apărării din România a mai adus în atenție importanța „demersurilor aliate pentru extinderea infrastructurii de aprovizionare și transport a combustibililor în flancul estic al Alianței.”

În marja desfășurării reuniunii, șeful Apărării a avut întâlniri bilaterale cu omologii săi aliați din Franța, generalul Thierry Burkhard, din Polonia, generalul Wiesław Kukuła, din Spania, amiralul Teodoro López Calderón, respectiv cu omologul său din statul partener Georgia, generalul-maior Giorgi Matiashvili.

Comitetul Militar NATO, cea mai înaltă autoritate militară în cadrul organizației, are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalitățile în care Alianța poate răspunde la provocările globale de securitate. De regulă, pe durata unui an, reuniunile la nivelul șefilor Apărării se desfășoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o țară membra a Alianței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.