172178 – 23052024 – Pentru că Guvernul nu are de unde să le dea bani în campania electorală, sindicatele din ”Administrația publică” își îndeamnă membrii să participe la alegeri și să sancționeze clasa politică.
”Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA, cu reprezentare sindicală în instituţiile din administraţia locală (primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriu ţării) şi în administraţia centrală (Guvernul României, ministere şi instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora sau în coordonarea Parlamentului României),
Analizând prevederile Proiectului Ordonanţei de Urgenţă privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară precum și reglementarea unor aspecte organizatorice,
Pentru modul în care Guvernul României:
– a înţeles să promoveze, în continuare, o politică salarială discriminatorie, mai mult, să o accentueze, consecinţa fiind menţinerea unor discrepanţe între instituţiile de acelaşi nivel;
– nesocoteşte nevoile reale ale salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice şi refuză să aplice soluţii corecte şi proporţionale în vederea eliminării inechităţilor salariale;
– îşi manifestă dispreţul faţă de promovarea unui dialog social constructiv;
– este înteresat ca unele instituţii să intre în incapacitate de funcţionare sau să funcţioneze deficitar, astfel încât reprezentanţii lor politici să poată desfăşura nestingheriţi activităţi în sprijinul grupului de interese politice şi nicidecum în sprijinul şi interesul societăţii şi cetăţenilor; În acest sens, cu titlu de exemplu, organizaţia noastră va sesiza Parlamentul European despre faptul că reprezentnţii României în această structură politică nu vor fi verificaţi de către salariaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii datorită lipsei de personal generat de plecările masive spre alte instituţii unde nivelul de salarizare este mai atractiv;
– îşi manifestă falsa intenţie şi grijă faţă de situaţia salariaţilor aflaţi în partea de jos a nivelulului salarizării în sectorul de activitate ,,Administraţie publică” dar în acelaşi timp reduc doar pentru aceştia unele drepturi obţinute şi le limitează, în timp ce pentru alte sectoare cu salarizare mult peste nivelul sectorului de activitate pe care îl reprezentăm, dreptul respectiv se menţine la nivelul de mii de lei;
– a construit acest act normativ într-un mod parşiv, cu prevederi interpretabile, multe dintre aşa-zisele majorări nu au nicidecum valoarea menţionată, şi, de pildă, în administraţia publică locală sunt ,,la mâna” angajatorului politic, fapt ce va genera multe procese în instanţă; avem experienţa majorării din ianuarie cu 5%, multe instituţii nefiind aliniate la această prevedere”, se mai arată în comunicat.
De remarcat că sindicatele au tot mai multe cereri de majorări salariale acum, în an electoral, chiar dacă salariile din Administrație sunt cu mult superioare celor din mediul privat. Unii dintre protestatari cer creșterea salariului de la 8.500 de lei net la 10.000 de lei net, susținând că nu fac față cheltuielilor. Asta în condițiile în care salariul mediu net/economie este de aproximativ 5.000 de lei.