Acasă Social De ce una și nu două, de ce două și nu nouă...

De ce una și nu două, de ce două și nu nouă …

DISTRIBUIȚI

172076 – 13052024 – În România, vârsta consumatorilor de droguri scade alarmant. Cel mai tânăr consumator este un copil de 8 ani, care a ajuns la spital din cauza consumului de substanţe interzise, a declarat la Digi24, Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Fenomenul drogurilor n-a fost tratat întotdeauna foarte pragmatic de statul român. Haideţi să spun că n-am fost extrem de realişti atunci când ne-am raportat la o vulnerabilitate extrem de serioasă. Avem consumatori tineri şi din ce în ce mai tineri”, a declarat ministrul Alina Gorghiu, la Digi24.

Gorghiu a mai afirmat că vârsta aceasta scade nu doar la consumul de canabis, care este cel mai întâlnit drog în România şi cel mai întâlnit drog de risc în Europa, ci şi în cazul substanţelor psihoactive.

În urmă cu câteva zile, ministrul Justiţiei anunţa că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminează posesia de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame.

”De la consumul de canabis care azi de e de trei grame, mâine poţi să spui – păi de ce trei şi nu 15? De ce 15 şi nu 100? De ce 100 de grame şi nu un kg de canabis? Şi uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase”, a explicat Alina Gorghiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.