172149 – 20052024 – Peste 3.900 de solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, 152 de incendii și alte 547 de misiuni destinate protecției comunităților. Acesta este bilanțul intervențiilor gestionate de către pompierii militari, în ultimele 72 de ore.
Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat 4.676 situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au răspuns solicitărilor de sprijin primite din partea cetățenilor, în urma cărora 4.000 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au acționat pentru localizarea și stingerea celor 152 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării, prevenind extinderea flăcărilor la vecinătăți și protejarea bunurilor materiale.
De asemenea, în urma celor 547 de misiuni desfășurate în sprijinul comunităților, eforturile colegilor noștri au contribuit la salvarea cetățenilor din medii ostile vieții.
Totodată, în această perioadă, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative pe durata misiunilor desfășurate, 30 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.
În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 44 de mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Cele mai multe dintre acestea au semnalat prezența animalelor periculoase (urși) în județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Harghita, Maramureș, Mureș, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea.
NU UITAȚI!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.