171916 – 23042024 – În zilele de 20 și 21 aprilie, secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat o vizită de lucru în Belgia, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din Regiunea Capitalei Bruxelles, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și cu cei ai misiunii diplomatice din teritoriu.
Potrivit DRP, întrevederile au evidențiat specificul comunității noastre din acest stat, provocările cu care se confruntă și au fost prezentate pârghiile prin care statul român sprijină cetățenii români din afara granițelor.
În acest context, a fost încurajată implicarea pe termen lung a mediului asociativ în acțiuni menite să păstreze și să promoveze identitatea lingvistică, culturală și religioasă în afara țării și a subliniat importanța proiectelor dezvoltate pentru comunitatea românească din Belgia.
Sâmbătă, 20 aprilie 2024, delegația DRP a vizitat Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles, apreciind eforturile depuse de preotul Bogdan, biserica fiind locul unde sunt organizate numeroase activități, de la pictură, în atelierul de la subsol, până la activități în cadrul școlii parohiale.
Programul a continuat cu participarea la festivalul ”Primăvara românească la Bruxelles”, organizat de Asociația Arthis sub Înaltul Patronaj al Prim-ministrului României și cu sprijinul DRP, eveniment la care au participat și primarului orașului Bruxelles, Philippe Close, viceprimarul Lidia Mutyebelle și ministrul pensiilor și integrării sociale, Karine Lalieux.
Duminică, 21 aprilie 2024, secretarul de Stat Cârciu a participat, alături de românii din regiune, la Biserica Ortodoxe Române ”Sfântul Nicolae” din Bruxelles, la Liturghia oficiată de un sobor de preoți condus de preotul Patriciu Vlaicu.
Programul deplasării s-a încheiat cu vizitarea Asociaţiei Centrul de Acțiune Socială «Anastasia» (C.A.S.A), constituită în jurul Parohiei ”Sfântul Nicolae”, care, prin educație, cultură şi asistență socială, sprijină comunitatea românească, cu precădere pe cei aflaţi ȋn dificultate, cu risc de marginalizare şi excluziune socială.
Gheorghe Cârciu, secretar de stat: ”Copiii români cu nevoi speciale sunt, adesea, purtătorii de lumină într-o lume uneori întunecată, iar fiecare pas mic înainte nu este decât o victorie imensă în lupta lor pentru independență și integrare în societate. Mi-am luat angajamentul ferm că, în continuare, DRP le va fi unul dintre parteneri în această nobilă misiune”.