171873 – 17042024 – În prezența oficialităților guvernamentale și locale, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a inaugurat aseară, printr-o ceremonie organizată în Stația Electrică de Transformare Porțile de Fier, Linia Electrică Aeriană 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița. Proiectul de investiții a avut o valoare totală de 150 de milioane de lei, din fonduri proprii, lucrările fiind executate de Asocierea ELECTROMONTAJ S.A. BUCURESTI – ROMELECTRO S.A, cu subcontractanți: EMFOR MONTAJ SA, SC ELECTROMONTAJ SA Sibiu și SC ELECTROMONTAJ SA Cluj, cu aportul consultantului GOPA – International Energy Consultants GmbH ROENG T.E.C. Proiectarea liniei a fost realizată de către Institutul de Studii și Proiectări Energetice București.
Alături de membrii Consiliului de Supraveghere Mihai Păun și Rareș Rusu și de Directoratul Companiei, Ștefăniță Munteanu – președinte, Florin Tătaru, Bogdan Toncescu și Cătălin Nadolu, la ceremonia de inaugurare au luat parte Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean, Secretarul General Adjunct al Guvernului, Lucian Rusu, prefectul județului Caraș Severin, Ioan Dragomir, și prefectul județului Mehedinți, Constantin-Alin Iusuf.
Linia Electrică Aeriană 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița este un proiect esențial pentru închiderea inelului de 400 kV al României în zona de vest fiind unul dintre cele mai complexe, din punct de vedere tehnic, și dificile proiecte realizate în infrastructura energetică din România, în ultimii 30 ani. Traseul acesteia traversează în cea mai mare parte zonă muntoasă, cu teren accidentat și greu accesibil. Complexitatea tehnică și provocările pe care echipele de proiect, atât ale constructorilor, cât și ale Transelectrica le-au întâmpinat în procesul de execuție a lucrărilor reflectă efortul extraordinar al specialiștilor care au contribuit la finalizarea acestei linii.
LEA 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița va fi operaționalizată din punct de vedere comercial odată cu finalizarea lucrărilor de construire a stației 400 kV Reșița, estimată în semestrul al doilea al acestui an. Totodată, noua stație de 400 kV Reșița va permite și operaționalizarea Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Reșița – Pancevo, finalizată în 2018.
Ținând cont de faptul că zona de Vest a Sistemului Electroenergetic Național se confruntă cu un deficit atât în producția, cât și în consumul de energie, realizarea acestei investiții va aduce o contribuție semnificativă la creșterea performanțelor rețelei și a calității serviciului de transport al energiei electrice, securizând alimentarea unui consum de peste 1000 MW. Odată cu operaționalizarea comercială a LEA 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița va spori considerabil capacitatea de racordare la rețea, atât pentru noii consumatori de energie electrică, care doresc să-și dezvolte activitățile în această zonă, cât și pentru integrarea unor noi surse de producție a energiei, în special a celor regenerabile, creând astfel premisele unei dezvoltări economice durabile pentru zona de vest a țării.
Corelată cu realizarea noii stații de 400 kV Reșița, LEA 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița va contribui la consolidarea sectorului energetic în regiunea Banat și va facilita creșterea capacității de interconexiune cu rețeaua ENTSO-E cu 600 de MW, în beneficiul utilizatorilor racordați la rețea.
Noua Linie Electrică Aeriană 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița are o lungime totală de 117 kilometri ce străbate teritoriul a 13 unități administrativ-teritoriale din două județe (Mehedinți și Caraș-Severin) și este alcătuită din două tronsoane: o construcție nouă cu 259 de stâlpi (tronsonul Porțile de Fier – Anina) cu o lungime de 81 de kilometri (19,5 kilometri pe teritoriul județului Mehedinți și 61,5 kilometri pe teritoriul județului Caraș-Severin), și modernizarea unei linii existente de 120 de stâlpi (tronsonul Anina – Reșița), cu o lungime de 36 de kilometri, în totalitate pe teritoriul județului Caraș-Severin.
Pentru construirea acestei linii s-au folosit cantități impresionante de materiale: la realizarea fundațiilor a fost nevoie de 3732 de metri cubi de beton și 267 de tone de armătură, iar stâlpii de tip RODELTA cântăresc peste 3500 de tone de oțel. A fost montată o lungime totală de conductor cu capacitate mărită (pe tronsonul Anina-Reșița) de 225,8 kilometri, iar pentru tronsonul de linie nouă, lungimea totală a conductorului montat a ajuns la 748 de kilometri.