Acasă Social Aparare Șeful SMA către militarii români aflați în misiuni externe: ”Vă cer să...

Șeful SMA către militarii români aflați în misiuni externe: ”Vă cer să mențineți cadența”

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

 171992 – 30042024 –  Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au discutat luni, 29 aprilie, în cadrul unei videoconferințe desfășurate la sediul MApN, cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operații din Kosovo, Bosnia și Herțegovina și Republica Centrafricană, precum și cu detașamentele aflate în misiuni în Polonia și Bulgaria.

Militarii români au prezentat analiza situației de securitate din zonele de responsabilitate și stadiul de îndeplinire a misiunilor. De asemenea, au raportat că starea de sănătate și nivelul moralului sunt foarte bune.

„Este esențial să recunoaștem eforturile și sacrificiile militarilor români care se află acum, în preajma  Sărbătorilor Pascale, în misiuni în afara României. Angajamentul lor uneori înseamnă să fie departe de familie la anumite sărbători și tocmai acest lucru, alături de îndeplinirea misiunilor la standarde foarte bune, este o dovadă extraordinară a profesionalismului și a dăruirii personalului implicat”, a arătat Angel Tîlvăr.

Ministrul apărării naționale a mulțumit militarilor pentru modul în care își fac datoria și pentru contribuția importantă pe care o au, în teatrele de operații unde acționează, la consolidarea profilului României drept un contributor la securitatea și stabilitatea internațională.

Șeful Apărării a afirmat că îndeplinirea cu profesionalism a misiunilor externe de către militarii români este o marcă a armatei în procesul mai larg al respectării de către România a angajamentelor internaționale.

„Pentru că suntem la finalul rotației trupelor, vă cer și dumneavoastră să mențineți cadența celor de la care ați preluat misiunea. Sunt convins că o să vă ridicați la nivelul așteptărilor noastre pentru că sunteți bine pregătiți. Contribuiți la bunul nostru renume în misiunile și operațiile NATO, UE sub mandat ONU. Sunteți ambasadori ai României, în mod special, ai Armatei României. Nu în ultimul rând, în contextul sărbătorilor pascale, faceți cunoscut camarazilor din țările aliate și partenere, atât cât se poate, frumoasele noastre tradiții naționale. Vă mulțumesc pentru modul exemplar în care vă îndepliniți misiunea!”, le-a transmis generalul Gheorghiță Vlad militarilor aflați în teatrele de operații.

De asemenea, conducerea MApN i-a asigurat pe militari de tot sprijinul instituției pentru activitatea desfășurată și le-a urat ca Sărbătorile Pascale să le aducă lumină și bucurie în suflet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.