171917 – 23042024 – Miniștrii de externe și miniștrii apărării din statele membre ale UE au participat luni, 22 aprilie, la Luxemburg, la sesiunea comună a în cadrul Consiliului Afaceri. Ministerul Apărării Naționale a fost reprezentat la lucrări de secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, iar Ministerul de Externe – de secretarul de stat Cristina Tinca.
Agenda discuțiilor a inclus subiecte legate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, un schimb informal de opinii cu Ramtane Lamamra, trimisul personal al Secretarului General al ONU, despre situația din Sudan, precum și problemele ridicate de noua lege privind transparența influenței străine, care a fost recent prezentată Parlamentului georgian.
În deschiderea reuniunii, ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, și ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, au avut intervenții prin videoconferință.
Dialogul a evidențiat importanța unei abordări coordonate, precum și necesitatea continuării sprijinului multidimensional acordat Ucrainei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. A fost subliniat rolul esențial al Facilității Europene pentru Pace și a fost accentuată importanța operaționalizării Fondului de Asistență pentru Ucraina. De asemenea, în cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte referitoare la angajamentele de securitate ale UE și la propunerea utilizării, în sprijinul Ucrainei, a profiturilor din activele rusești confiscate. A fost evidențiată și contribuția importantă a Misiunii de Asistență Militară a UE în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina).
Totodată, a fost dezbătută și tema consolidării capacității de apărare la nivel european, în baza propunerilor recente ale Comisiei Europene privind Strategia pentru industria europeană de apărare (EDIS) și Programul pentru industria europeană de apărare (EDIP).
În intervenția sa, secretarul de stat din MApN Simona Cojocaru a remarcat caracterul urgent al sprijinului pentru Ucraina, salutând agrearea Fondului de Asistență pentru Ucraina. Oficialul român a subliniat susținerea fermă a țării noastre pentru Kiev, evidențiind eforturile desfășurate în domeniul instruirii, în cadrul EUMAM, precum și înființarea Centrului European de Instruire F-16 din România.
Referitor la sprijinul pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, a fost evidențiată importanța fructificării cooperării dezvoltate la nivelul UE-NATO.
„România va rămâne un susținător ferm al Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. În continuare, este nevoie să avem o abordare coordonată și predictibilă în ceea ce privește sprijinul internațional acordat Ucrainei. Ca stat aflat în imediata vecinătate a zonei de agresiune a Federației Ruse în Ucraina, susținem cooperarea consolidată dintre UE și NATO, ca necesitate în sprijinirea efortului de asigurare a apărării antiaeriene în Ucraina”, a afirmat secretarul de stat Simona Cojocaru.
În timpul discuției ministeriale, mai multe state membre și-au arătat disponibilitatea de a lua în considerare o asistență specifică sau de a contribui la inițiative existente precum cea cehă privind munițiile sau cea germană privind apărarea aeriană.
Referitor la situațoa din Orientul Mijlociu, Consiliul Afaceri Externe a acordat o atenție deosebită situației umanitare din ce în ce mai înrăutățite din Fâșia Gaza și riscului de escaladare în regiunea mai largă.
În ceea ce privește acestea din urmă, Consiliul a subliniat încă o dată că nevoia de reținere în declarații și acțiuni și de detensionare a situației. Au fost convenite măsuri suplimentare în legătură cu activitățile destabilizatoare ale Iranului în regiune.
În ceea ce privește Gaza, Înaltul Reprezentant Joseph Borell a subliniat că nu au existat progrese în ceea ce privește eliberarea ostaticilor, nu se întrevăd perspective de încetare a focului și nici de atenuare reală a catastrofei umanitare. Mai mult, el a subliniat că atât timp cât războiul din Gaza va continua nu se poate discuta despre stabilitate durabilă în regiune.
Miniștrii UE au convenit să-l invite încă o dată pe ministrul de externe israelian la o viitoare reuniune a Consiliului Afaceri Externe, precum și pe noul prim-ministru al Autorității Palestiniene.
În problema Sudanului, Consiliul a discutat în special modul de intensificare a coordonării cu ONU, dar și cu Uniunea Africană și alți parteneri internaționali, astfel încât să se ajungă la o încetare durabilă a focului, să fie sprijinite eforturile de mediere regională și internațională și să se sublinieze importanța cooperării și a coordonării între diferitele inițiative de mediere.
În 15 aprilie a fost marcat un an de la izbucnirea războiului dintre actorii loviturii de stat din Sudan, Forțele Armate sudaneze (SAF) și Forțele de Sprijin Rapid (RSF), prilj cu care Franța, Germania și UE au găzduit împreună, la Paris, „Conferința internațională umanitară pentru Sudan și țările învecinate”.