171709 – 02042024 – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are fonduri doar pentru primele nouă luni ale anului, nefiind acoperit ultimul trimestru, a afirmat, luni, preşedintele CNAS, Valeria Herdea.
„Avem bani pe nouă luni. Ultimul trimestru nu avem bani. Ori facem un efort toţi să încercăm să reducem cheltuielile şi pierderile din sistem şi încercăm să mobilizăm şi pacienţii să vină proactiv, în aşa fel încât prevenţia care costă mai puţin să îi ajute să nu ajungă în viitorii ani la boală şi să avem o previziune corectă”, a declarat Herdea, la o dezbatere organizată de Profit.ro.
Ea a anunţat că este în curs de demarare un proiect interinstituţional între Ministerul de Finanţe, Colegiul Medicilor din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la care este invitat să participe şi Ministerul Sănătăţii, astfel încât echipe mixte să verifice eficienţa activităţii furnizorilor de servicii medicale.
În același timp, președintele CNAS a anunțat că împreună cu Ministerul Finanțelor și cu Colegiul Medicilor se lucrează la un nou instrument pentru verificarea concediilor medicale, care să fie folosit în situațiile în care se constată derapaje. Noul instrument de control ar presupune echipe mixte de control în anumite situații. CNAS dispune de propriile mecanisme de verificare, utilizate și în prezent, dar noile tipuri de controale vor fi folosite pentru combaterea derapajelor cu impact mai amplu.
Concediile medicale, în special cele despre care se presupune că ar fi fost eliberate abuziv, au reprezentat un subiect dezbătut intens în ultimele luni, în contextul în care sumele de plată au fost unele destul de ridicate. Presupusele abuzuri în emiterea de concedii medicale a reprezentat unul dintre argumentele pentru introducerea contribuției la sănătate pentru concedii medicale, de la începutul acestui an. În total, în România, anul trecut au fost acordate 3.361.000 de concedii medicale, inclusiv pentru boli oncologice, afecțiuni legate de sarcină și concedii prenatale, precum și pentru probleme care țin de sănătatea mamei și copilului.