Acasă Economie Interesați de SMR-uri și energie regenerabilă

Interesați de SMR-uri și energie regenerabilă

DISTRIBUIȚI
foto:presidency.ro

 171943 – 25042024 –  Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon (Coreea), împreună cu miniștrii Afacerilor Externe, Energiei și reprezentanți ai Nuclearelectrica. Vizita a avut loc în contextul adoptării, pe 23 aprilie, a „Declarației Comune privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea” și a semnării Memorandumului de cooperare în domeniul energiei nucleare. Parteneriatul Strategic România – Republica Coreea acordă o importanță deosebită cooperării în domeniul tranziției climatice prin participarea în proiecte energetice comune centrate pe tehnologii pentru energia nucleară, energia regenerabilă și hidrogen. Totodată, România și Coreea de Sud și-au intensificat în ultima perioadă cooperarea în domeniul energiei nucleare prin proiecte care vizează atât centrala de la Cernavodă, cât și reactoarele modulare mici.

Președintele României a vizitat capacitățile de producție ale platformei industriale, în special atelierele dedicate forjării și asamblării echipamentelor energiei nucleare. Prezentările și discuțiile din cadrul turului fabricii au abordat și tema adaptării procesului de producție pentru tehnologiile emergente, precum cea a reactoarelor modulare mici.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că țara noastră este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaționali în dezvoltarea și implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici în România și la nivel internațional și a amintit în acest sens sprijinul Statelor Unite pentru acest proiect, cooperarea internațională fiind esențială pentru punerea în aplicare a tehnologiilor inovatoare care conduc la reducerea emisiilor de dioxid de carbon și la asigurarea securității energetice.

Președintele României a subliniat, de asemenea, rolul important pe care îl are industria, prin dezvoltarea și fabricarea de tehnologii verzi, în decarbonizare, creșterea economică durabilă și crearea de locuri de muncă. În cadrul discuțiilor cu reprezentanții Doosan Enerbility, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul României de a juca un rol important pe lanțurile de valoare globale prin dezvoltarea în țara noastră a unor structuri industriale pentru producția și mentenanța tehnologiilor esențiale în tranziția verde. Totodată, a accentuat potențialul pe care îl are țara noastră în acest sens, în special în privința tehnologiile nucleare.

Complexul industrial de 4 milioane de metri pătrați de la Changwon este specializat în dezvoltarea și manufactura unor tehnologii esențiale pentru tranziția verde. Cu o tradiție solidă în domeniul tehnologiei nucleare, Doosan Enerbility este un actor important și în ceea ce privește hidrogenul sau energia eoliană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.