171925 – 23042024 – La începutul acestei săptămâni, a avut loc conferința „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri”, care a reunit parteneri publici și privați implicați în combaterea traficului ilicit de mărfuri. Conferința a constituit un bun prilej de abordare a cooperării și colaborării în ceea ce privește activitățile de prevenire și combatere a traficului ilicit de mărfuri, in special cu țigarete și produse din tutun, din România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia.
Luni, 22 aprilie 2024, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor de Poliție Cornel-Laurian STOICA, a participat, ca partener al Asociației ACTIV, la conferința „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri”
Conferința internațională, aflată la cea de-a treia ediție, și-a propus să reunească toți actorii implicați în prevenirea și combaterea traficului ilicit de mărfuri având ca scop stimularea dialogului și consolidarea colaborării între instituțiile de aplicare a legii, decidenții politici, industriile afectate de criminalitatea transnațională, societatea civilă.
S-au reunit, la București, cu această ocazie, reprezentanți ai unor importante organizații internaționale cu competențe în prevenirea și combaterea comerțului ilicit (OLAF, FRONTEX, SELEC, EUAM, EUBAM, ICMPD), precum și reprezentanți ai structurilor Vamale, de Poliție de Frontieră și Poliție, din Ucraina, Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, România. De asemenea, printre invitați s-au numărat membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ambasadori, atașați vamali, reprezentanți ai mediului de afaceri.
Astfel, prin colaborarea la nivel regional, utilizând exemplele de bune practici furnizate de organismele internaționale, au fost analizate transformările importante în dinamica traficului ilicit de mărfuri în contextul regional actual, pe baza cărora se va putea anticipa evoluția fenomenului în perioada următoare.
Țigaretele și bunurile contrafăcute se numără printre cele mai traficate produse la frontierele țării, iar contracararea acestor fenomene infracționale reprezintă un obiectiv prioritar al Poliției de Frontieră Române, atât prin demersuri instituționale proprii, cât și prin colaboare cu alte structuri ale statului sau cu reprezentanți ai societății civile.
„Având în vedere prejudiciul adus la bugetul de stat, dar și pericolul pentru consumatori, Poliția de Frontieră Română întreprinde permanent măsuri ferme în toate zonele de competență, în vederea depistării și sancționării persoanelor implicate în traficul cu mărfuri ilicite, precum și a reținerii, în vederea confiscării, a mărfurilor traficate. Rezultatele obținute pentru combaterea acestor fenomene sunt foarte bune. În anul 2023 avem 5,5 milioane pachete de țigări confiscate, cu o valoare de piață de aproximativ 100 milioane de lei. În timp ce, în primele trei luni ale acestui an, au fost confiscate aproximativ 600.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 13 milioane de lei. Pe linia dreptului de proprietate intelectuală, traficul ilicit cu produse contrafăcute a cunoscut în anul 2023 o altă dimensiune, la nivelul Poliției de Frontieră fiind constatate independent, sau în colaborare cu lucrătorii vamali, 1.222 fapte de natură infracţională, de 3,1 ori mai mult comparativ cu anul 2022, când au fost depistate 397 fapte infracționale. Valoarea bunurilor ridicate, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, este de aproximativ 300 milioane de lei, majoritatea dintre acestea fiind reprezentată de articole vestimentare și parfumuri” – precizează chestor de poliție Cornel-Laurian Stoica, inspector general al Poliţiei de Frontieră Române.
Conferința a constituit un bun prilej de abordare a cooperării și colaborării în ceea ce privește activitățile de prevenire și combatere a traficului ilicit de țigarete și produse din tutun pe care autoritățile vamale din România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Serbia le desfășoară în această zonă a Europei.
„Cu această ocazie, în cadrul discuțiilor și schimbului de bune practici în domeniul antifraudă vamală, am subliniat că, pe lângă eforturile susținute proprii ale Autorității Vamale și ale celorlalte instituții competente din România, în legătură cu prevenirea și combaterea acestui fenomen, fapt dovedit și de înregistrarea unui nivel scăzut al consumului de țigarete provenite din contrabandă, un factor determinant îl reprezintă dezvoltarea cooperării între autorități, inclusiv prin crearea unor grupuri de lucru operative interinstituționale, care să asigure o mai mare eficacitate combaterii manifestărilor de trafic ilicit și contrabandă la frontiera comună și care să faciliteze colaborarea cu instituțiile similare din aceste state. De asemenea, evenimentul a confirmat că parteneriatele stabilite cu societatea civilă și mediul de afaceri onest reprezintă o soluție viabilă pentru o bună și corectă informare a cetățenilor privind pericolele reprezentate de consumul unor produse cu proveniență ilegală și necontrolată”, a declarat Alexandru Ioan Dudu, Vicepreședintele Autorității Vamale Române.
Parteneriatul public-privat reprezintă cheia combaterii eficiente a traficului ilicit de mărfuri. Acesta creează cadrul necesar de colaborare a tuturor factorilor interesați în lupta împotriva comerțului ilicit și a criminalității transfrontaliere. Tradițional, contrabanda cu țigări a reprezentat cea mai mare provocare pentru instituțiile de aplicare a legii din România și multe din țările vecine.
Conferința „Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri” a facilitat, astfel, un context de colaborare și de acțiune pentru ca mediul public și privat să dezvolte, în continuare, proiecte comune care să conducă la prevenirea și combaterea eficientă a traficului ilicit de mărfuri.