171869 – 17042024 – Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, peste 10.000 bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
În data de 11.04.2024, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Călăraşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean moldovean, în vârstă de 41 de ani, conducând un ansamblu rutier încărcat cu diverse bunuri, care circula pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ucraina.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Regională Vamală Bucureşti pentru desigilarea mijlocului de transport şi verificarea produselor transportate.
Astfel, în data de 16 aprilie a.c., lucrătorii din cadrul celor două instituții au finalizat activitatea de descărcare şi inventariere a bunurilor din interiorul autocamionului, în urma căreia au fost descoperite 10.820 de produse, constând în articole vestimentare și de marochinărie, precum şi încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi fiind susceptibile a fi contrafăcute.
Produsele, în valoare de aproximativ 5.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de lucrătorii vamali pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.