171938 – 24042024 – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza în luna mai 2024, 139 programe de formare profesională pentru un număr de 2.058 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de Agenţiile Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi a Municipiului București.
Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: ajutor bucătar – 222 de persoane; îngrijitor spații verzi – 112 de persoane; competențe de comunicare în limba română – 84 de persoane; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învatare și cunoaștere – 84 de persoane; referent resurse umane – 81 de persoane; lucrător comercial – 77 de persoane; agent de securitate – 70 de persoane; manichiurist – 70 de persoane; contabil – 63 de persoane; bucătar – 62 de persoane.
Judeţele în care, în luna mai 2024, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Dâmbovița (126 persoane), Suceava (126 persoane), Brașov (98 persoane).
Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domicliul sau reşedinţa sau pot vizualiza oferta de cursuri pe www.anofm.ro, la secţiunea “Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.