Acasă Anchete Români exploatați de români în Spania și Franța

Români exploatați de români în Spania și Franța

DISTRIBUIȚI

 171448 – 04032024 – Trei persoane de origine română, acuzate de trafic de persoane, constrângere/extorcare, constituire de grupare infracţională şi infracţiune împotriva drepturilor lucrătorilor, au fost reţinute de polițiștii spanioli, în urma schimbului de date şi informaţii cu Poliţia Română, anunță IGPR.

La începutul lunii februarie 2024, Secția de Poliţie Rurală Pleniţa (Dolj) a fost sesizată despre posibila sechestrare şi contrângere a unor cetăţeni români, în oraşul Aspe, din provincia Alicante, de un grup infracţional, care îi exploata prin muncă.

Sesizarea s-a confirmat în urma schimbului de informații între polițiștii români și cei spanioli, ulterior fiind identificate și patru victime (din judeţele Dolj şi Teleorman) care au declarat polițiștilor spanioli că de mai bine de doi ani erau exploatați, fără să fie plătiți, și că documentele le fuseseră reținute de un bărbat, tot român.

Ulterior s-a stabilit că exploatarea nu a avut loc doar pe teritoriul Spaniei, ci, de mai multe ori, victimele au fost transferate în zone agricole din Franța, iar banii obținuți erau depuși în conturi bancare create în acest scop pe numele membrilor grupării sau a rudelor acestora.

În urma percheziției locuinței liderului grupării, au fost ridicați 1.650 de euro și 1.800 de lei în numerar și mai multe extrase de cont bancar, atât pe numele celor sub cercetare, cât și pe numele mai multor rude ale acestora, în care se afla un sold cumulat de peste 130.000 de euro, bani proveniți din transferuri bancare efectuate de companiile agricole franceze care au depus banii în acele conturi bancare pentru munca victimelor.

În plus, pe numele celor patru victime, au fost găsite și mai mulți fluturași de plată, care, în urma verificărilor, s-a putut stabili că nu figurau înregistrați cu carte de muncă.

Persoanele reținute, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 24 și 47 de ani, cetăţeni români, au fost puse la dispoziția Judecătoriei de Instrucție din localitatea Novelda.

Ancheta continuă, având în vedere că există informații cu privire la alte victime ale grupării, fiind efectuate schimburi de date şi informaţii între autorităţile române, spaniole şi franceze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.