171468 – 05032024 – Astăzi, 5 martie, Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Ministerul Educației din România au prezentat raportul „Reforma învățământului preuniversitar în România: consolidarea sistemelor de guvernanță, de evaluare și de sprijin„, pregătit în contextul proiectului „Consolidarea guvernanței învățământului preuniversitar din România„. Acest proiect finanțat de Uniunea Europeană a fost susținut de Instrumentul de Suport Tehnic (IST), care oferă statelor membre expertiză tehnică pentru realizarea reformelor în diverse domenii, inclusiv educația. IST este principalul instrument al Comisiei Europene pentru a oferi sprijin tehnic reformelor în UE, în urma cererilor autorităților naționale. Acesta face parte din Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027 și din Planul de Redresare pentru Europa.
Raportul prezentat oferă Ministerului Educației recomandări privind implementarea reformelor adoptate anul trecut prin noua lege a învățământului preuniversitar, care pot fi importante pentru elaborarea legislației secundare și care ar trebui să transforme sistemul într-unul eficient și echitabil. Raportul oferă, de asemenea, recomandări pentru politicile pe termen lung pe care Ministerul Educației le poate implementa. De asemenea, acesta subliniază măsurile introduse de legea învățământului preuniversitar din 2023, evidențiind importanța lor în promovarea unui sistem educațional de calitate, care este, în același timp, inclusiv și propice creșterii economice durabile.
Documentul propune o perspectivă care explorează patru domenii esențiale ale politicilor educaționale: evaluarea și sprijinul unităților de învățământ, alocarea resurselor pentru educație, cariera didactică și sistemul de date și monitorizarea acestora. Fiecare domeniu este analizat pentru a oferi un plan pentru implementarea reformelor propuse în mod eficient.
„România își asumă o transformare ambițioasă a sistemului său educațional. Sunt convins că acest raport va ajuta țara să transforme cariera didactică într-o profesie înalt-calificată și atractivă, consolidând managementul educațional al școlilor și asigurând alocarea și utilizarea strategică a resurselor educaționale”, a declarat Andreas Schleicher, Directorul OCDE pentru Educație și Competențe.
Totodată, raportul de față reflectă o angajare comună pentru promovarea unui sistem educațional echitabil, de înaltă calitate și receptiv la nevoile tuturor elevilor. Acesta este aliniat cu prioritatea Uniunii Europene de a asigura educație de calitate și incluzivă pentru toți, precum și cu Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind Căile către Succesul Școlar.
„Sunt încântat că DG REFORM a putut să sprijine Ministerul Educației din România în eforturile sale de reformă în sectorul preuniversitar. Prin intermediul Instrumentului de Suport Tehnic, recomandările oferă sugestii concrete pentru implementarea pachetului legislativ adoptat anul trecut. Acest lucru va îmbunătăți eficiența și echitatea sectorului educațional din România”, a declarat Mario Nava, Director General al DG REFORM.
În vederea formulării celor mai adecvate soluții în elaborarea legislației secundare, Ministerul Educației a realizat demersurile necesare pentru a primi sprijin tehnic la nivel instituțional din partea unor parteneri internaționali recunoscuți în domeniul educației, prin intermediul sprijinului financiar al Uniunii Europene. Rezultatele proiectului „Consolidarea guvernanței învățământului preuniversitar din România” sunt transpuse printr-o serie de recomandări pentru politici publice pe termen scurt și lung oferite în cadrul raportului lansat astăzi.
„Elaborarea legislației secundare reprezintă o etapă-cheie în aplicarea Legii învățământului preuniversitar adoptate în toamna anului 2023. Îmi reiterez convingerea că acest proces trebuie să pornească și de la recomandări externe și exemple de bună practică la nivel internațional. Recomandările formulate de experții OCDE se vor regăsi pe masa echipelor care vor lucra la elaborarea legislației secundare în domeniul învățământului preuniversitar. Acestea vor sprijini activitatea specialiștilor din Ministerul Educației și a experților cooptați sectorial, pentru a putea propune cele mai bune soluții legislative. În plus, experiența de lucru din cadrul proiectului a condus la familiarizarea structurilor de specialitate din Ministerul Educației cu experții și metodologiile de lucru OCDE, fapt îmbucurător pe termen în lung în ceea ce privește elaborarea politicilor publice, la nivelul ministerului, precum și în contextul procesului de aderare la OCDE. Le mulțumesc pe această cale colegilor din OCDE și de la DG REFORM pentru deschiderea și sprijinul acordat României pentru a îmbunătăți sistemul de învățământ preuniversitar”, a declarat Ligia Deca, Ministrul Educației.
Raportul poate fi accesat la AICI.