171519 – 12032024 – În Monitorul Oficial nr. 187/2024 a fost publicat ordinul ministrului afacerilor externe nr. 373/28.02.2024 privind documentele care atestă reședința în străinătate a cetățenilor români în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondență la alegerile pentru Președintele României sau la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților și pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.
La alegerile prezidențiale și la cele parlamentare, cetățenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în străinătate pot vota și prin corespondență, prin înscrierea, începând cu data de 1 aprilie 2024, pe un formular online aflat pe site-ul gestionat de AEP.
Pentru înregistrarea cu opțiunea votului prin corespondență, alegătorii români din străinătate trebuie să încarce pe site AEP și o copie scanată sau o fotografie a documentului care dovedește dreptul legal de ședere, eliberat de autoritățile statului de reședință.
De asemenea, la alegerile parlamentare, cetățenii români cu reședința în străinătate pot vota la secțiile de votare organizate în afara țării numai dacă prezintă un document eliberat de autoritățile străine care atestă dreptul legal de ședere în țara respectivă.
Lista documentelor care atestă dreptul legal de ședere în străinătate poate fi consultată AICI.
La alegerile pentru Parlamentul European nu este reglementat cadrul legal pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență.