Acasă Economie DSA: Furnizorii de servicii intermediare trebuie să notifice ANCOM cu privire la...

DSA: Furnizorii de servicii intermediare trebuie să notifice ANCOM cu privire la tipul serviciilor oferite

DISTRIBUIȚI

171491 – 07032024 – ANCOM a lansat in consultare publica proiectul de decizie privind procedura de informare pentru furnizorii de servicii intermediare. Proiectul de decizie stabileste anumite aspecte procedurale menite sa contribuie la aplicarea normei nationale elaborate pentru aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale (Regulamentul DSA).

Proiectul de decizie urmareste sa stabileasca procedura de informare a Autoritatii pe care trebuie sa o parcurga furnizorii de servicii intermediare si, totodata, extinderea aplicarii cadrului de reglementare a Deciziei presedintelui ANCOM nr. 336/2013 si la furnizorii de servicii intermediare.

Procedura de informare pentru furnizorii de servicii intermediare

Procedura de informare urmareste transparentizarea informatiilor referitoare la furnizorii de servicii intermediare in sprijinul destinatarilor serviciilor.

Prevederile procedurii de informare se aplica atat furnizorilor de servicii intermediare existenti la data intrarii in vigoare a deciziei, cat si celor care vor oferi, dupa intrarea in vigoare a deciziei, cel putin unul dintre serviciile digitale care se incadreaza in categoria serviciilor de „simpla transmitere” („mere conduit”), serviciilor de „stocare in cache” („caching”) sau serviciilor de „gazduire” („hosting”).

Astfel, furnizorii de servicii intermediare trebuie ca, in termen de 45 zile de la data inceperii oferirii serviciilor sau data intrarii in vigoare a deciziei, dupa caz, sa transmita ANCOM, prin completarea corespunzatoare a formularelor din aplicatia de raportare pusa la dispozitie de Autoritate, o informare care sa contina date in vederea identificarii furnizorului si a comunicarii eficiente cu acesta in scopul aplicarii normelor legale in vigoare, precum si tipurile de servicii oferite.

In vederea transmiterii acestei informari, ca prim pas, fiecare furnizor trebuie sa transmita ANCOM un e-mail care sa cuprinda cel putin urmatoarele date: denumirea furnizorului, codul unic de identificare intr-un registru relevant si adresa de posta electronica de corespondenta in relatia cu Autoritatea, date necesare crearii contului ce urmeaza a fi utilizat in aplicatia de raportare. Ulterior, proiectul de decizie stabileste pasii de urmat pentru transmiterea informarii catre ANCOM.

Transmiterea de catre furnizor a e-mailului initial in vederea crearii contului in aplicatia de raportare, transmiterea de catre ANCOM a credentialelor de acces, precum si transmiterea informarii de catre furnizor conform normei nationale trebuie realizate in termen de 45 de zile.

Modificari ale Deciziei presedintelui ANCOM nr. 336/2013

Proiectul de decizie propune, de asemenea, extinderea aplicarii cadrului de reglementare instituit prin Decizia presedintelui ANCOM nr. 336/2013 si la furnizorii de servicii intermediare, atat pentru a facilita respectarea obligatiei de informare a furnizorilor prin punerea la dispozitie a mijloacelor electronice de transmitere a informatiilor, cat si pentru posibilitatea verificarii si prelucrarii automate a documentelor, datelor sau informatiilor transmise de acestia catre Autoritate.

Implementarea DSA in Romania

Pentru implementarea prevederilor Regulamentului DSA in Romania, Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii si ANCOM au initiat un proiect de lege care stabileste masurile legislative nationale necesare pentru aplicarea dispozitiilor normei europene, act normativ adoptat de Parlament si aflat in procedura de promulgare.

Proiectul de act normativ adoptat de Parlament desemneaza ANCOM in calitate de coordonator national al serviciilor digitale si ii stabileste, printre altele, atributii de elaborare si adoptare a legislatiei secundare necesare aplicarii normei primare in Romania.

Procesul de consultare publica

Proiectul de decizie privind procedura de informare pentru furnizorii de servicii intermediare si pentru modificarea si completarea Deciziei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii nr. 336/2013 privind mijloacele si modalitatea de transmitere de catre furnizori a unor documente, date sau informatii catre Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 04.04.2024, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr.2, sector 3, Bucuresti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.