Acasă Economie Consultare publică de urgență privind apelurile și conversațiile multimedia la 112 prin...

Consultare publică de urgență privind apelurile și conversațiile multimedia la 112 prin retele IP

DISTRIBUIȚI

171643 – 26032024 – În contextul închiderii rețelelor 3G și 2G și dezvoltarea rețelelor 4G și 5G, ANCOM lansează în consultare publică modificarea deciziei privind comunicarea către Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU), în sensul folosirii tehnologiei IMS, bazată pe tehnologia IP.

Astfel, folosind rețelele IP, furnizorii de rețele mobile împreună cu administratorul SNUAU vor îmbunătăți localizarea apelantului până la o distanță de câțiva metri. De asemenea, se deschide calea utilizării de noi servicii multimedia de comunicații de urgență prin retele IP: NG eCall, Text în Timp Real și Conversație Totală.

ANCOM are rolul de a stabili condițiile tehnice și economice pentru realizarea comunicațiilor către SNUAU și condițiile tehnice pentru transmiterea informațiilor de localizare și identificare a apelantului conform cerințele UE, dar ținând cont și de particularitățile funcționării serviciului de urgență 112 la nivel național.

Tehnologia IP va asigura preluarea apelurilor de urgență și a informațiilor de localizare, inclusiv prin tehnologia 4G și, de asemenea, poate asigura accesul utilizatorilor finali cu dizabilități la serviciile de urgență în condiții echivalente cu ceilalți utilizatori finali, printr-o infrastructură de comunicații de urgență multimedia.

Ca soluție de rezervă, până la migrarea totală a apelurilor la noile tehnologii, o perioadă va mai fi folosită interconectarea bazată pe comutarea de circuite.

Proiectul de decizie prevede și o nouă obligație a operatorilor mobili de a transmite de două ori pe an către ANCOM câte o listă cu terminalele conectate la rețea, precizând denumirea producatorului, denumirea terminalului, modelul terminalului și versiunea sistemului de operare a terminalului, precum și anumite capabilități ale acestora. Aceste informatii vor fi utilizate pentru evaluarea dinamica, prin statistici, a procentajului terminalelor din piață, capabile de localizări performante.

Având în vedere că modificările propuse au fost testate și că mare parte dintre obligațiile ce revin operatorilor au fost deja agreate între părți, proiectul de decizie este supus consultării publice în regim de urgență, pentru o perioadă de 10 zile. Persoanele interesate pot transmite observații și propuneri până la data de 04.04.2024, prin registratura ANCOM (Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, București), fax sau e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.