171680 – 28032024 – Amenzile pentru netransmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura se vor da începând cu 1 iunie, conform unei Ordonanțe adoptată joi de Guvern, conform daeclarațiilor ministrului Finanțelor Marcel Boloș.
În acest moment, Legea prevede că amenzile se dau din 1 aprilie.
Pe lângă noul termen (de 1 iunie), se clarifică și modul în care se dau amenzile pentru netransmitere.
Astfel, dacă în cadrul unei luni nu ai transmis (ca persoană fizică sau firmă) una sau mai multe facturi, atunci vei fi sancționat o singură dată, adică pentru faptă, nu pentru fiecare factură în parte.
Amenzile la e-Factura:
- Firmele mari vor plăti între 5.000 – 10.000 lei
- Firmele mijlocii vor primi între 2.500 – 5.000 lei
- Firmele mici și persoanele fizice între 1.000 – 2.500 lei
De la 1 iulie se schimbă lucrurile în privința amenzilor. Pe lângă ceea ce vedem mai sus, mai există una.Dacă o firmă sau o persoană fizică primește o factură în format clasic, adică pe hârtie sau prin alte mijloace electronice, altele decât prin sistemul RO e-Factura, și o înregistrează, atunci amenda este de 15% din valoarea facturii. sursa:hotnews.ro