171545 – 14032024 – Ziua Mondială a Numărului Pi, o iniţiativă apărută în Statele Unite pentru a promova matematica în rândul copiilor, s-a transformat în ultimii ani într-un veritabil „Crăciun al tocilarilor”, cum e numită de The Guardian. Este sărbătorită în lumea întreagă de copii şi de adulţi, prin concursuri inedite, dar şi prin degustări de plăcinte, cuvântul „pie”, plâcintă în limba engleză, având o pronunţie similară cu cea a numărului Pi.
Numărul boldsymbol{pi} , adesea scris pi, este o constantă matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc, într-un spaţiu euclidian, iar simbolul boldsymbol{pi} a fost propus pentru prima oară de matematicianul galez William Jones, în 1706, şi derivă din abrevierea cuvântului „perimetru”.
Valoarea lui Pi este egală aproximativ cu 3,14159, în notaţia zecimală obişnuită, constanta fiind una dintre cele mai importante din matematică şi fizică şi numeroase formule din matematică, inginerie sau alte ştiinţe implică folosirea lui.
Pi a devenit un veritabil simbol cultural, o metaforă pentru misterele matematicii, care a inspirat propriul său gen literar, în pilish lungimea cuvintelor dintr-o propoziţie este determinată de zecimalele lui Pi, a fost celebrată şi în muzică, într-un film regizat de Darren Aronofsky sau de un parfum al Casei Givenchy.
Constanta Pi este şi sursă de inspiraţie pentru competiţii, în cadrul care participanţii trebuie să recite din memorie cât mai multe zecimale ale numărului şi s-au stabilit şi recorduri. Japonezul Akira Haraguchi, în vârstă de 69 de ani, a devenit o legendă între maeştrii memorării, după ce a recitatr în public 111.700 de zecimale ale celebtrului numări Pi, în 16 ore şi 30 de minute. sursa:tvr.info.ro