171333 – 20022024 – Compania Naționalã de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a semnat astãzi, la sediul Ministerului Energiei, cel de-al zecelea contract de finanțare din Fondul pentru Modernizare, respectiv pentru implementarea „Proiectului-pilot DigiTEL Green – Retehnologizare stația 220/110/20kV Mostiștea”, cu o valoare nerambursabilã 48 de milioane de euro. Contractul a fost semnat astãzi de cãtre ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Ștefãnițã Munteanu. Proiectul de investiție propune o abordare tehnologicã de actualitate și presupune transformarea stației în baza unui concept 100% digital și inovator cu impact redus asupra mediului. Valoarea totalã a proiectului este de peste 57 de milioane de euro din care finanțarea nerambursabilã din fonduri europene este de 48 de milioane de euro, prin Fondul pentru Modernizare.
„Aceastã finanțare susține proiectele de modernizare a sistemului energetic național promovate de Ministerul Energiei, una dintre prioritãțile cheie pe care le-am enunțat încã de la preluarea mandatului. Digitalizarea este o condiție esențialã pentru o energie verde, care protejeazã mediul și promoveazã eficiența. Energia viitorului înseamnã tehnologii performante, pe care noi vom continua sã le finanțãm în ritm accelerat. Fondul pentru Modernizare este garanția dezvoltãrii României și a trecerii într-o nouã paradigmã a tranziției energetice: decarbonizare, descentralizare, digitalizare. Vã reamintesc cã obiectivele aderãrii României la «Declarația globalã privind energia regenerabilã și eficiența energeticã» sunt triplarea capacitãții mondiale de producție a energiei regenerabile și dublarea eficienței energetice pânã în 2030. Misiunea pe care mi-am asumat-o ca ministru al energiei nu este despre urmãtoarele alegeri, ci despre urmãtoarele generații”, a declarant Sebastian Burduja, ministrul Energiei..
„În contextul unei tranziții energetice accelerate, actualele mecanisme de finanțare europeanã oferã un sprijin consistent în ceea ce privește investițiile care se vor realiza în urmãtorii ani în energie, iar Transelectrica este pregãtitã sã acceseze toate posibilitãțile oferite. Odatã cu semnarea contractului pentru Retehnologizarea Stației Mostiștea, avem 10 proiecte cu finanțare nerambursabilã din Fondul pentru Modernizare, în valoare totalã de peste 470 de milioane de euro. Stația Mostiștea este al doilea proiect de retehnologizare a unei stații în concept digital, dupã Stația Alba Iulia, proiect care beneficiazã de asemenea de finanțare din Fondul pentru Modernizare. Este evident angajamentul Companiei pentru investiții și pentru dezvoltarea durabilã a rețelei electrice de transport în sensul atingerii obiectivelor de economie curatã. Odatã cu semnarea acestui contract de finanțare, aliniat cu obiectivele strategice europene privind dezvoltarea durabilã, Transelectrica marcheazã un progres în ceea ce privește sustenabilitatea și inovația în sectorul energetic național. Este o dovadã clarã cã rãmânem angajați în sprijinirea tuturor eforturilor de transformare a infrastructurii energetice pe întreg parcursul tranziției cãtre o economie neutrã din punct de vedere climatic”, a declarat Ștefãnițã Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica.
Proiectul-pilot DigiTEL Green reprezintã un efort investițional în acord cu politicile și directivele europene din domeniul energiei, asumat de Transelectrica pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii energetice prin adoptarea unor soluțiilor tehnologice și echipamente de ultimã generație care sã contribuie la reducerea amprentei ecologice. Inclusã în Planul de Dezvoltare a RET pentru perioada 2022-2031, investiția din portofoliul de proiecte al Transelectrica va contribui la reducerea impactului asupra mediului înconjurãtor și la tranziția cãtre o infrastructurã energeticã sustenabilã și eficientã.
Prin adoptarea unor practici și tehnologii prietenoase cu mediul, retehnologizarea stației Mostiștea se va realiza prin integrarea unor tehnologii digitale avansate care vor optimiza operațiunile specifice și va asigura un consum propriu de energie în cadrul instalației din surse regenerabile, contribuind astfel la creșterea eficienței energetice prin implementarea conceptului nZEB (nearly Zero Energy Buildings). Proiectul investițional va avea un impact major asupra rețelei electrice de transport al energiei, beneficiile unei stații electrice de transformare care funcționeazã în concept 100% digital, așa cum va funcționa stația Mostiștea, contribuind la fiabilitatea și performanțele sistemului. Stația 220/110/20kV Mostiștea a fost pusã în funcțiune în anul 1974, iar pânã în prezent nu a trecut prin niciun proces de retehnologizare.