Acasă Politic Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la reuniunea de lucru privind sprijinul acordat...

Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei, organizată de Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron

DISTRIBUIȚI

171394 – 27022024 – Președintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 26 februarie 2024, la Paris, la invitația Președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la o reuniune de lucru cu mai mulți lideri aliați pentru a discuta stadiul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei și modalitățile concrete pentru continuarea coordonată și de o manieră cât mai eficientă a sprijinului acordat Ucrainei.

Potrivit Administrației Prezidențiale, liderii prezenți și-au exprimat susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și au reconfirmat necesitatea de a continua sprijinul militar atât în plan european, cât și bilateral, fiind discutate opțiunile pentru intensificarea asistenței acordate Ucrainei.

În cadrul reuniunii, au fost abordate, totodată, și implicațiile războiului asupra securității europene și euroatlantice, un accent fiind pus pe implementarea deciziilor luate la Summitul NATO de la Vilnius.

Concluzia unanimă a participanților la reuniunea de nivel înalt de la Paris a fost aceea că este nevoie să fie intensificate toate eforturile pentru continuarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei.

Președintele României a salutat inițiativa Președintelui francez, care a venit într-un moment în care unitatea și solidaritatea comunității internaționale în sprijinul acordat Ucrainei sunt mai mult decât necesare. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că menținerea unității și a acțiunii coordonate la nivelul Uniunii Europene și al NATO continuă să fie aspecte esențiale.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a prezentat acțiunile și măsurile pe care România le-a întreprins în multiple domenii pentru a ajuta Ucraina, reafirmând și cu această ocazie poziția fermă de susținere a Ucrainei atât timp când va fi necesar.

În ceea ce privește implicațiile războiului asupra partenerilor vulnerabili, președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea menținerii unei atenții speciale asupra Republicii Moldova și a evidențiat importanța reacției coordonate de contracarare a acțiunilor hibride din partea Federației Ruse.

În egală măsură, Președintele României a atras atenția asupra implicațiilor pe care războiul declanșat de Rusia le are asupra securității europene și euroatlantice și, în special, asupra securității la Marea Neagră, regiune în care efectele conflictului se resimt intens.

România a dovedit încă o dată că participă activ la acțiunile cu o largă reprezentativitate euroatlantică și că este un important furnizor de securitate pentru cetățenii europeni.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.