171253 – 12022024 – Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță semnarea, la Boston, a unei scrisori de intenție cu Lockheed Martin (companie americană de top în domeniile aerospațial, militar și energetic), pentru dezvoltarea, în România, a tehnologiei de producție a bateriilor de ultimă generație GridStar Flow (baterie de flux redox), o soluție de stocare a energiei la scară largă pentru aplicații utilitare, comerciale, industriale și militare. Este o tehnologie rentabilă și eficientă pe termen lung, cu o durată de viață operațională de 20 de ani și care, foarte important, nu depinde de materii prime critice și este prietenoasă cu mediul, potrivit unei postări pe pagina de facebook a ministrului.
Compania americană caută să stabilească parteneriate strategice pentru dezvoltarea unor capacități de producție GridStar Flow pe piețele din întreaga lume. Datorită poziției strategice, a capacității de producție, a competențelor specialiștilor, România este o zonă de interes pentru astfel de investiții.
”Putem astfel dezvolta o unitate de producție care va deveni un furnizor unic de flux GridStar în Uniunea Europeană și în regiune. Stocarea în baterii este tot mai importantă pentru sistemul energetic național, în contextul creșterii ponderii de producție intermitentă a energiei din surse regenerabile, mai scrie Burduja.