Acasă Externe La Paris s-a convenit asupra a cinci categorii de acțiuni în sprijinul...

La Paris s-a convenit asupra a cinci categorii de acțiuni în sprijinul Ucrainei

DISTRIBUIȚI

 171407 – 28022024 – Cele cinci categorii de acțiuni care au întrunit consensul celor 25 de lideri din Europa, SUA și Canada, reuniți la Conferința în sprijinul Ucrainei, organizată luni, la Palatul Élyséeau, de președintele Emmanuel Macron, au în vedere  apărarea cibernetică, coproducția de arme în Ucraina, apărarea țărilor amenințate direct de ofensiva rusă în Ucraina, în special Moldova, sprijinirea Ucrainei cu forte nemilitare la granița cu Belarus și operațiunile de deminare.

Macron a insistat asupra faptului că este necesară o acțiune mai rapidă asupra economiei de război, începând cu muniții, sisteme de apărare sol-aer și rachete cu rază medie și lungă de acțiune, și că nimic nu trebuie exclus pentru a opri război de agresiune condus de Rusia în Ucraina.

Dacă la numeroase summituri de până acum s-a discutat despre sprijinul ce poate fi oferit Ucrainei în scopuri de apărare, formula ”tot ce este posibil” utilizată de liderul francez a stârnit curiozitatea jurnaliștilor. Rugat să dezvolte ideea, Emmanuel Macron, care revendică din ce în ce mai mult un rol de lider pentru Franța în susținerea Ucrainei, a precizat că nimic nu este exclus, nici măcar desfășurarea de trupe terestre, respectiv de soldați francezi. Șeful statului francez s-a grăbit să își nuanțeze afirmația, precizând că este vorba de o discuție teoretică. Nu există, a spus el, ”niciun consens” cu privire la o astfel de chestiune în rândul statelor reunite la Paris.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat în dimineața de după conferința de la Paris că a existat un consens în privința faptului că nu vor exista soldați europeni în Ucraina. El i-a contrazis astfel pe Macron și Fico la un eveniment desfășurat la Freiburg, după ce inițial preferase să mențină tăcerea în legătură cu declarațiile președintelui francez care au generat un val de îngrijorări și comentarii legate de trimiterea de soldați în Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.