171271 – 14022024 – Peste 1.300 de persoane asistate medical, 52 de incendii și alte aproximativ 200 de misiuni desfășurate în sprijinul comunităților. Acesta este bilanțul intervențiilor gestionate de către pompierii militari, în ultimele 24 de ore.
Astfel, în decursul zilei de ieri, la nivel național, s-au înregistrat 1.539 situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine.
Din totalul acestora, cele mai multe misiuni au fost desfășurate de către echipajele SMURD, care au asistat medical 1.310 persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru stingerea celor 52 de incendii izbucnite la nivel național, iar în urma arderilor de vegetație, au fost afectate aproximativ 31 ha de teren.
Concomitent cu toate aceste acțiuni, colegii noștri au gestionat 197 de misiuni destinate protecției comunităților și bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative, 4 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.