171355 – 22022024 – Sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) anunță cea de-a șasea ediție a Galei „Women In Economy” cu tema „We dream, we can, we lead!”. În cadrul galei vor fi premiate zece personalități care contribuie constant la o societate mai echitabilă, mai deschisă și mai incluzivă. Evenimentul va avea loc marți, 5 martie 2024, începând cu ora 19:00, în clădirea Ateneului Român.
Luna martie debutează la Ateneul Român unde, sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF organizează gala de recunoaștere a femeilor care contribuie în fiecare zi la dezvoltarea economică și la promovarea echității și incluziunii sociale. Prin acest eveniment devenit tradiție, CONAF recunoaște calitățile și valoarea antreprenoarelor din România ca exemple de bune practici în economia și în cultura europeană. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, în prezența Excelenței Sale, Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene. Ediția anterioară a fost marcată de prezența lui Helena Dalli, comisarul european pentru Egalitate. Participarea comisarului european pentru Egalitate și participarea constantă a șefei Reprezentanței Comisiei Europene subliniază importanța pe care Comisia Europeană o acordă inițiativelor CONAF de promovare a egalității de gen și antreprenoriatului feminin.
“Reprezentarea echitabilă a femeilor în sfera economică și socio-politică a societății dă buna măsură a felului în care reușim să construim societăți incluzive. Egalitatea de șanse nu este un moft și nici un joc de sumă zero, cu învinși și învingători, ci un principiu esențial al democrației europene. Echipa CONAF lucrează cu multă dăruire pentru includerea acestor teme pe agenda publică și decizională din România și o felicit, și cu ocazia acestui eveniment de excepție”, a declarat E.S. Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Buna ziua,
Prin acest mesaj va transmit ca doresc sa particip la evenimentul Gala Women In Economy, Ediția a VI-a.
Mentionaz ca am participat si la editiile anterioare si am fost deosebit de incantat,