171183 – 02022024 – Cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet, inițiatorii proiectului național de prevenire a criminalității informatice #SiguranțaOnline, Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor (ARB), organizează, în perioada 6 – 10 februarie 2024, la centrul comercial ParkLake din București, un nou concurs de educație digitală pentru copiii și tinerii cu vârste între 11 și 16 ani, denumit „Clubul de Siguranță Online”.
Astfel, la acest eveniment, copiii și tinerii sunt invitați să descopere cum să se protejeze în spațiul virtual și să își testeze abilitățile digitale, cunoștințele participanților fiind premiate pe loc.
Pe parcursul celor 5 zile de desfășurare a concursului „Clubul de Siguranță Online”, copiii și tinerii, alături de părinți, vor fi antrenați de specialiști ai instituțiilor partenere să evite și să se protejeze de pericolele actuale din mediul online.
Participanții vor învăța să evite accesarea link-urilor provenite din surse necunoscute, primite prin diverse canale de comunicare, să nu completeze date personale sau bancare pe platforme neautorizate, să nu dea click pe postări din social media care promit diverse forme de câștig substanțial, cu potențial de înșelătorie etc.
La finalul lecțiilor, participanții își vor testa abilitățile de a reacționa corect la amenințările de pe internet și vor fi premiați pentru vigilență și pricepere.
Ziua Internațională a Siguranței pe Internet este un eveniment marcat, la nivel global, în aproximativ 200 de state, care a ajuns în acest an la cea de-a 21-a ediție. Sub sloganul „Împreună pentru un internet mai bun”, în această zi, societatea este încurajată să se informeze și să se educe constant cu privire la principalele riscuri pe care le implică folosirea mediului online și modalitățile de prevenire și evitare a acestora.
Proiectul #SiguranțaOnline are scopul de a informa și educa tinerii și copiii, încă de la o vârstă fragedă, cu privire la măsurile de siguranță necesare pentru a evita să devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware și nu numai.