171357 – 23022024 – Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr și omologul său austriac, Klaudia Tanner, au convenit asupra necesității consolidării cadrului normativ bilateral și continuării cooperării pe teme de interes comun privind securitatea regională.
Potrivit MApN, cu ocazia vizitei de lucru pe care ministrul român al Apărării a efectuat-o joi, 22 februarie, la Viena, la invitația ministrului austriac, au fost discutate subiecte de interes comun pentru securitatea și cooperarea în domeniul apărării pentru cele două state, cu accent pe situația din regiunea Mării Negre și Balcanii de Vest, în contextul războiului din Ucraina, precum și pe cooperarea în cadrul inițiativelor de securitate și apărare europene.
În cadrul întâlnirii bilaterale, cei doi oficiali au abordat subiecte de interes comun pentru securitatea și cooperarea în domeniul apărării pentru cele două state. Dialogul s-a concentrat pe situația de securitate din regiunea Mării Negre și Balcanii de Vest, în contextul războiului din Ucraina, precum și pe cooperarea în cadrul inițiativelor și angajamentelor operaționale din domeniul Politicii de securitate și apărare comună a Uniunii Europene.
Angel Tîlvăr a adus în atenție cooperarea militarilor români și austrieci în Balcanii de Vest, menționând participarea consistentă în cadrul Misiunii Kosovo Force (KFOR) sub comanda NATO și Misiunii EUFOR ALTHEA (Bosnia și Herțegovina) unde România are dislocați peste 400 de militari și a cărei comandă o deține până în mai 2024.
După întrevederile oficiale, ministrul Tîlvăr a depus o coroană de flori în cadrul unui ceremonial militar, organizat la Parcela de onoare a eroilor români, amplasată în Cimitirul Central din Viena.
Din delegația României au mai făcut parte Eduard Bachide, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, și reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale MApN.