171191 – 03022024 – Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 17/2024 prin care Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă i s-a atribuit rolul de a asigura, în domeniul de competență, îndeplinirea tuturor criteriilor aferente condiției favorizante tematice 4.1 Cadru de politică strategică pentru politicile active din domeniul pieței muncii, prevăzute în Anexa IV la Regulamentul (UE) 2021/1060. Totodată, ANOFM va asigura monitorizarea acestor criterii pe toată durata perioadei de programare financiară, în acord cu angajamentele asumate prin Acordul de Parteneriat 2021-2027 și programele aferente Politicii de Coeziune. Ordonanța Guvernului nr. 17/2024 modifică și completează Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea ANOFM.
De asemenea, ANOFM va gestiona Mecanismul integrat de anticipare, monitorizare și evaluare a pieței muncii și educației dezvoltat de ANOFM în cadrul proiectului “ReConect”, finanțat de Fondul Social European.
“ANOFM pe lângă rolul activ în susținerea politicilor de ocupare a forței de muncă, va contribui semnificativ la armonizarea acestora cu politicile educaționale. Instrumentele pe care le-am dezoltat în cadrul proiectului ReConect vor permite o analiză aprofundată a pieței muncii și vor oferi o imagine detaliată a parcursului absolvenților, de la finalizarea studiilor până la integrarea lor pe piața muncii, asigurându-se astfel o corelare eficientă între cerere și ofertă. Totodată vom putea oferi decidenților informații importante pentru îmbunătățirea calității educației astfel încât aceasta să răspundă eficient nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii”, a explicat președintele ANOFM, Florin Cotoșman.
Platforma informatică dezvoltată și administrată de ANOFM este una dintre cele mai importante și mai ample platforme informatice în care se vor exporta datele necesare realizării analizelor și prognozelor în domeniul educației, formării profesionale și ocupării forței de muncă. Astfel se vor putea anticipa necesitățile de competențe pe piața muncii și se va realiza corelarea eficientă a sistemului educațional cu aceste nevoi. Instituțiile cu care ANOFM va colabora sunt Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației, Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Autoritatea Națională pentru Calificări. Responsabilitățile acestor instituții în ceea ce privește asigurarea funcționării componentelor Mecanismului integrat de anticipare, monitorizare și evaluare a pieței muncii și educației se vor stabili prin hotărâre a Guvernului.