Acasă Economie Salariile directorilor de școli cresc, în acest an, cu 36%. Se adaugă...

Salariile directorilor de școli cresc, în acest an, cu 36%. Se adaugă 10% spor de stres și, eventual, 25% – gradație de merit

DISTRIBUIȚI

 171060 – 19012024 – Salariile de bază pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ au fost stabilite, prin hotărâre de guvern, pornind de la principiul ca pentru aceste funcţii salariul să fie peste nivelul maxim al profesorilor cu dirigenţie.

”Directorii şi directorii adjuncţi vor avea, în această lună, o creştere brută medie de 30% faţă de decembrie 2023, iar în total majorarea din acest an va fi de peste 36 de procente faţă de finalul anului trecut. La aceasta se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10%, iar – după caz – se poate acorda şi gradaţia de merit în valoare de 25%”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

De asemenea, Guvernul a aprobat decizia ca – din acest an – diploma de absolvire a liceului şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ să conţină şi un cod QR, ca element distinctiv, iar începând cu anul şcolar următor măsura va fi extinsă pentru toate formularele actelor de studii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.