171082 – 23012024 –ANOFM anunță că firmele vor primi subvențiile restante acordate pentru angajarea diferitelor tipuri de șomeri după ce Guvernul a suplimentat bugetul asigurărilor sociale de stat, al agenției, respectiv agențiilor județene pentru ocupare a forței de muncă pe parcursul anului trecut.
Potrivit ANOFM, sumele restante au fost redirecţionate în data de 18 ianuarie către conturile angajatorilor.
„Angajatorii vor fi finanțați lună de lună pentru toate solicitările eligibile depuse. Astfel, toate solicitările de subvenționare a locurilor de muncă, conform Legii 76/2002, art. 80, respectiv 85, vor fi semnate, în ordinea intrării în instituție, vor fi bugetate și vor intra în plată etapizat începând cu această lună. Subvenționarea tuturor cererilor din 2023 înseamnă un efort financiar de peste 40 milioane lei. Aceste sume sunt destinate angajatorilor în scopul sprijinirii angajării persoanelor de peste 45 de ani, a tinerilor de până la 29 de ani, a persoanelor cu handicap, a absolvenților, a persoanelor care sunt unici întreținători de familie, a șomerilor de lungă durată și care nu au un loc de muncă”, precizează instituția.