Acasă Anchete Interne Scanere pentru Vamă

Scanere pentru Vamă

În următoarele trei luni vor apărea noile sisteme de scanare

DISTRIBUIȚI

 170740 – 08122023 – Birourile vamale de frontieră vor fi dotate în următorii ani cu 26 de sisteme de scanare, primele aparate urmând să fie livrate și montate chiar la începutul anului viitor. Ministrul Finanțelor a anunțat că modernizarea sistemului vamal a intrat în linie dreaptă și că accentul va fi pe combaterea contrabandei. ”Aceste scanere vor permite o verificare mai rapidă și mai precisă a conținutului mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor pentru inspectarea conținutului coletelor și al containerelor, urmând să se facă fără a mai fi necesară deschiderea lor. Alături de introducerea e-factura, e-sigiliu, și introducerea informațiilor telemetrice în sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă și contrabandă, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Cele 26 de scanere vor fi integrate în Centrul Național de Analiză Imagistică privind analiza radiografiilor/scanărilor trailerelor și containerelor din birourile vamale de frontieră.

„Primele sisteme de scanare vor fi livrate și instalate în următoarele trei luni. Utilizarea scanerelor va contribui la creșterea gradului de securizare a frontierei externe a UE și eficientizarea controlului autorității vamale la trecerea mijloacelor de transport. Utilizarea acestor sisteme va da AVR un avantaj în combaterea contrabandei, a fraudelor vamale și va duce, totodată, la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei”, a declarat Ion Cupă, președintele Autorității Vamale Române.

Pentru modernizarea sistemului sunt alocate peste 34 de milioane de euro, din PNRR. Contractul a fost semnat în data de 4 decembrie, iar realizarea vămii electronice trebuie încheiată până la finalul anului 2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.