170810 – 15122023 – Consiliul European a aprobat începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și Ucraina, a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel.
”Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova. #EUCO a acordat statutul de candidat Georgiei. Iar UE va deschide negocierile cu Bosnia și Herțegovina odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat Comisia să prezinte un raport până în martie în vederea luării unei astfel de decizii. Un semnal clar de speranță pentru popoarele lor și pentru continentul nostru”, transmite președintele Consiliului European
Concluziile Consiliului European privind Ucraina, extinderea și reformele
- UCRAINA
- Consiliul European își reiterează condamnarea fermă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare vădită a Cartei ONU, și reafirmă sprijinul de neclintit al Uniunii Europene pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, precum și pentru dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare împotriva agresiunii Rusiei.
- Consiliul European amintește concluziile sale anterioare și confirmă angajamentul de neclintit al Uniunii Europene de a continua să furnizeze un important sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar și diplomatic Ucrainei și poporului ucrainean atât timp cât va fi nevoie.
- Uniunea Europeană și statele sale membre vor continua să acorde atenție nevoilor militare și de apărare presante ale Ucrainei. În special, Consiliul European insistă asupra importanței unui sprijin militar prompt, previzibil și durabil pentru Ucraina, mai ales prin intermediul Instrumentului european pentru pace și al misiunii de asistență militară a UE, precum și al asistenței bilaterale directe furnizate de state membre. Consiliul European subliniază necesitatea urgentă de a accelera livrarea de rachete și muniții, în special în cadrul inițiativei privind un milion de muniții de artilerie, și de a furniza Ucrainei mai multe sisteme de apărare antiaeriană.
Consiliul European invită Consiliul să își intensifice lucrările cu privire la reforma Instrumentului european pentru pace și la creșterea suplimentară a finanțării sale, pe baza propunerii Înaltului Reprezentant.
Uniunea Europeană și statele sale membre își mențin angajamentul de a contribui, pe termen lung și împreună cu partenerii, la angajamentele în materie de securitate față de Ucraina, fapt ce va ajuta Ucraina să se apere, să reziste eforturilor de destabilizare și să descurajeze actele de agresiune pe viitor. În urma raportului prezentat de Înaltul Reprezentant, Consiliul European a discutat despre viitoarele angajamente în materie de securitate ale UE față de Ucraina. Consiliul European invită Înaltul Reprezentant și statele membre să continue lucrările în cadrul Consiliului. Consiliul European va continua să acorde atenție acestei chestiuni.
Sprijinul militar și angajamentele în materie de securitate vor fi asigurate cu respectarea deplină a politicii de securitate și apărare a anumitor state membre și ținând seama de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre.
- În fața atacurilor rusești continue îndreptate împotriva infrastructurii civile și critice din Ucraina, Uniunea Europeană și statele sale membre vor intensifica acordarea de asistență umanitară și în materie de protecție civilă suplimentară Ucrainei, precum și de asistență pentru a asigura reziliența sectorului său energetic în timpul iernii. În plus, Uniunea Europeană își menține angajamentul de a sprijini refacerea, redresarea și reconstrucția Ucrainei, în coordonare cu partenerii internaționali, inclusiv procesul de deminare și reabilitarea psihosocială.
- Uniunea Europeană și statele sale membre își vor continua eforturile intense de sensibilizare la nivel mondial și cooperarea cu Ucraina și cu parteneri din toate regiunile lumii pentru a asigura un sprijin internațional cât mai vast cu putință pentru o pace cuprinzătoare, justă și durabilă, precum și pentru principiile și obiectivele esențiale ale Formulei de pace a Ucrainei, în vederea unui viitor summit mondial pe tema formulei de pace.
- Consiliul European își reiterează apelul pentru realizarea unor progrese decisive, în coordonare cu partenerii, în ceea ce privește modul în care orice venituri excepționale deținute de entități private, care provin direct din activele blocate ale Rusiei, ar putea fi direcționate pentru a sprijini Ucraina și redresarea și reconstrucția sa, în concordanță cu obligațiile contractuale aplicabile și în conformitate cu dreptul UE și cu dreptul internațional. În acest context, Consiliul European ia act de propunerile recente privind veniturile excepționale care provin din active rusești blocate.
- Rusia și conducerea sa trebuie să fie trase la răspundere pe deplin pentru purtarea unui război de agresiune împotriva Ucrainei și pentru alte crime dintre cele mai grave în temeiul dreptului internațional, precum și pentru daunele masive cauzate de războiul său. Consiliul European încurajează continuarea eforturilor, inclusiv în cadrul Grupului-nucleu, în vederea instituirii unui tribunal pentru urmărirea penală a crimei de agresiune împotriva Ucrainei, care să se bucure de cel mai larg sprijin și de cea mai amplă legitimitate la nivel interregional, precum și a unui viitor mecanism de despăgubire; își reafirmă sprijinul pentru registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, instituit de Consiliul Europei, drept prim pas concret în această direcție. De asemenea, face apel la toate statele să semneze și să ratifice cu promptitudine Convenția de la Ljubljana-Haga privind cooperarea internațională în investigarea și urmărirea penală a crimei de genocid, a crimelor împotriva umanității, a crimelor de război și a altor crime internaționale. Consiliul European își reafirmă totodată sprijinul pentru activitatea Curții Penale Internaționale și condamnă încercările persistente ale Rusiei de a submina funcționarea sa și mandatul său internațional.
- Consiliul European își reiterează apelul urgent adresat Rusiei și Belarusului de a asigura imediat revenirea în condiții de siguranță în Ucraina a tuturor copiilor și a altor civili ucraineni care au fost deportați și transferați ilegal.
- Uniunea Europeană este hotărâtă să erodeze și mai mult capacitatea Rusiei de a-și desfășura războiul de agresiune, inclusiv prin întărirea sporită a sancțiunilor care o vizează, precum și prin punerea lor în aplicare deplină și efectivă și prin împiedicarea eludării lor, în special pentru produsele cu risc ridicat, în strânsă cooperare cu partenerii și aliații. Consiliul European salută adoptarea celui de al 12-lea pachet de sancțiuni. Acesta salută, de asemenea, acordul la care s-a ajuns în legătură cu Directiva privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii. Consiliul European condamnă sprijinul militar constant acordat de Iran, Belarus și RPDC pentru războiul de agresiune al Rusiei. De asemenea, Consiliul European îndeamnă toate țările să nu ofere sprijin material sau alte tipuri de sprijin pentru războiul de agresiune al Rusiei. Uniunea Europeană își va continua colaborarea intensă cu partenerii pentru a contracara discursurile false ale Rusiei și dezinformarea din partea Rusiei cu privire la război.
- Consiliul European subliniază importanța securității și a stabilității în Marea Neagră. Este esențial ca exporturile de cereale ale Ucrainei să fie durabile și să ajungă pe piețele mondiale. Consiliul European sprijină toate eforturile de facilitare a exporturilor de cereale și de alte produse agricole ale Ucrainei către țările care au cea mai mare nevoie de acestea, mai ales în Africa și Orientul Mijlociu. Consiliul European subliniază, de asemenea, importanța utilizării culoarelor de solidaritate ale UE la întregul lor potențial și invită Comisia să accelereze lucrările cu statele membre pentru a propune noi măsuri în vederea dezvoltării în continuare a capacității culoarelor de solidaritate pe toate rutele.
- Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova și Georgia în abordarea provocărilor cu care se confruntă acestea ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
III. EXTINDERE ȘI REFORME
- Amintind Declarația de la Granada, Consiliul European subliniază că extinderea este o investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate. Aceasta este un factor determinant pentru îmbunătățirea situației economice și sociale a cetățenilor europeni, reducând disparitățile dintre țări, și trebuie să promoveze valorile pe care se întemeiază Uniunea. În perspectiva unei Uniuni și mai extinse, atât viitoarele state membre, cât și UE trebuie să fie pregătite în momentul aderării. Lucrările pe ambele planuri ar trebui să înainteze în paralel. Țările care aspiră să devină membri trebuie să își intensifice eforturile de reformă, în special în domeniul statului de drept, în conformitate cu natura bazată pe merit a procesului de aderare și cu asistența UE. În paralel, Uniunea trebuie să întreprindă reformele și lucrările pregătitoare interne de care este nevoie, stabilind ambițiile pe termen lung ale Uniunii și modalitățile de realizare a acestora și abordând aspectele-cheie legate de prioritățile și politicile sale, precum și de capacitatea sa de a acționa. Acest lucru va face UE mai puternică și va consolida suveranitatea europeană.
- Consiliul European susține Concluziile Consiliului privind extinderea din 12 decembrie 2023. Pe baza pachetului de extindere prezentat de Comisie la 8 noiembrie 2023, Consiliul European ia următoarele decizii:
Ucraina și Republica Moldova
- Consiliul European decide să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina și cu Republica Moldova.
Consiliul European invită Consiliul să adopte cadrele de negociere respective de îndată ce vor fi întreprinse măsurile relevante prevăzute în recomandările respective ale Comisiei din 8 noiembrie 2023.
Georgia
- Consiliul European decide, de asemenea, să acorde Georgiei statutul de țară candidată, cu condiția să fie întreprinse măsurile relevante prevăzute în recomandarea Comisiei din 8 noiembrie 2023.
Bosnia și Herțegovina
- Consiliul European va începe negocierile de aderare cu Bosnia și Herțegovina, de îndată ce se atinge gradul necesar de respectare a criteriilor de aderare.
Acesta invită Comisia să prezinte Consiliului, cel târziu în martie 2024, un raport privind progresele înregistrate, în vederea luării unei decizii.
Macedonia de Nord
- Uniunea Europeană este pregătită să finalizeze etapa de deschidere a negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord de îndată ce aceasta își pune în aplicare angajamentul de a finaliza modificările constituționale, astfel cum se menționează în concluziile Consiliului din 18 iulie 2022, în conformitate cu procedurile sale interne. Consiliul European solicită Macedoniei de Nord să accelereze finalizarea acestor modificări.
Balcanii de Vest
- Reafirmându-și angajamentul deplin și neechivoc față de perspectiva de aderare la UE a Balcanilor de Vest, Consiliul European solicită accelerarea procesului de aderare.
- Consiliul European ia act de Comunicarea Comisiei privind un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest, care vizează accelerarea convergenței socioeconomice dintre Balcanii de Vest și Uniunea Europeană, pe baza unor condiționalități stricte, și încurajează regiunea să intensifice ritmul reformelor legate de UE și să realizeze progrese în ceea ce privește integrarea economică regională prin intermediul pieței regionale comune, pe baza normelor și standardelor UE.
- Consiliul European își menține angajamentul de a face să avanseze integrarea treptată dintre Uniunea Europeană și regiune în timpul procesului de extindere, într-un mod reversibil și bazat pe merite.
Reforme
- Pe măsură ce Uniunea se extinde, pentru ca integrarea europeană să fie încununată de succes, este necesar ca politicile Uniunii să fie pregătite pentru viitor și finanțate în mod sustenabil, pe baza valorilor pe care se întemeiază Uniunea, și ca instituțiile UE să continue să funcționeze în mod eficace.
- Consiliul European va aborda reformele interne în cadrul viitoarelor sale reuniuni în vederea adoptării, până în vara anului 2024, a unor concluzii privind o foaie de parcurs pentru lucrările viitoare.