Acasă Economie MF lansează Cadrul pentru emiterea de obligațiuni verzi. Ce proiecte vor fi...

MF lansează Cadrul pentru emiterea de obligațiuni verzi. Ce proiecte vor fi eligibile pentru finanțare

DISTRIBUIȚI

  170871 – 23122023 – Ministerul Finanțelor a publicat Cadrul Obligațiunilor Verzi al României, document de referință pentru emiterea de obligațiuni verzi la nivel suveran pentru finanțarea cheltuielilor aferente proiectelor care contribuie direct la îndeplinirea obiectivelor de mediu și de dezvoltare durabilă ale României.

Inițiativa reafirmă angajamentul României față de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2030 și Contribuțiile la nivel național în cadrul Acordului de la Paris. Prin emiterea de obligațiuni verzi, Ministerul Finanțelor își propune să promoveze tranziția către o economie mai verde, să diversifice și mai mult baza de investitori pentru titlurile de stat și să atragă investitori care sunt exclusiv sau predominant interesați de instrumente financiare care generează un impact pozitiv asupra mediului înconjurător sau un impact benefic social, respectiv o îmbunătățire a cadrului de guvernanță.

„Lansarea acestui cadru este un pas esențial în extinderea finanțării pentru întreaga agendă verde din România. Pe lângă potențialul de diversificare a bazei de investitori pentru datoria publică, ne așteaptăm ca emisiunea de obligațiuni verzi să catalizeze noi obligațiuni verzi emise de sectorul privat prin crearea unei referințe importante pe piața externă pentru obligațiunile corporative românești. De la dezvoltarea rețelei de metrou, a căilor ferate și înființarea de noi zone de păduri urbane, toate sunt exemple de proiecte pe care le vom putea finanța prin intermediul investitorilor interesați de acest tip de obligațiuni”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Cadrul, evaluat de S&P Global Ratings

Cadrul, elaborat de Ministerul Finanțelor și aprobat de un comitet interministerial, conturează structura de guvernanță stabilită pentru a asigura selecția proiectelor și utilizarea încasărilor astfel încât să corespundă așteptărilor pieței. Banca Mondială a oferit asistență tehnică pentru constituirea programului de obligațiuni verzi al României. Ministerul Finanțelor a primit și sprijin extern de la două bănci de investiții de prestigiu internațional (Citi și HSBC).

Procesele puse în aplicare pentru program urmează cele mai bune practici internaționale și au fost evaluate de S&P Global Ratings (S&P). Opinia evaluatorului extern S&P (SPO) confirmă alinierea cadrului cu principiile Obligațiunilor Verzi ale Asociației Internaționale a Piețelor de Capital (ICMA). Cadrul a fost evaluat drept „verde mediu” pe baza analizei S&P a proiectelor eligibile, a alocărilor estimate pentru aceste proiecte și a impactului așteptat asupra protecției mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice.

Proiectele considerate „verzi”

Cadrul obligațiunilor verzi suverane al României evidențiază angajamentele țării noastre, agenda actuală de mediu, precum și planurile de finanțare verde. Acesta enumeră proiectele eligibile care pot fi finanțate prin emiterea de obligațiuni verzi și categoriile de activități asociate cu beneficii pentru mediu.

Printre proiectele etichetate ca verzi sunt incluse cele legate de producția de energie regenerabilă, eficiența energetică, prevenirea și controlul poluării, transportul curat, gestionarea sustenabilă a apei și a apelor uzate, adaptarea la schimbările climatice, clădirile verzi și gestionarea durabilă din punct de vedere ecologic a resurselor naturale vii și a utilizării terenurilor.

Printre cele mai importante proiecte verzi eligibile pentru finanțare se numără dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în orașele București și Cluj-Napoca, electrificarea căii ferate pentru a asigura servicii feroviare integral electrice în principalele zone urbane din România (reședințe de județ și alte orașe cu peste 50.000 de locuitori), reabilitarea liniilor de apărare existente în conformitate cu Directiva UE privind inundațiile și Strategia națională de management al riscului de inundații, creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri și înființarea de noi zone de păduri urbane.

De asemenea, Cadrul definește procesul de evaluare și selectare a cheltuielilor eligibile pentru finanțarea prin obligațiuni verzi, asigurându-se că fondurile atrase sunt direcționate exclusiv către cheltuieli eligibile cu un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. În Cadru sunt prezentate procedurile de gestionare a fondurilor atrase și parametrii adoptați pentru monitorizarea, măsurarea și publicarea rapoartelor privind alocarea și impactul fondurilor atrase, precum și posibilitățile de evaluare externă.

Comitetul interministerial pentru finanțarea proiectelor/cheltuielilor verzi

Comitetul este un organ consultativ permanent înființat prin Hotărârea Guvernului nr.547/2023. Obiectivul său principal este de a dezvolta, implementa și monitoriza Cadrul și emisiunile de obligațiuni verzi. Acesta joacă un rol crucial în structura de guvernanță a acestor emisiuni, deoarece este responsabil de supravegherea alocării resurselor și de asigurarea transparenței asupra impactului proiectelor selectate.

Înființarea Comitetului a fost realizată în conformitate cu cele mai bune practici internaționale. În structura de guvernanță a țărilor care au deja o strategie pentru emisiuni tematice, este obișnuit să se definească un comitet pentru elaborarea Cadrului, evaluarea proiectelor și selectarea cheltuielilor eligibile pentru cadrele țărilor respective. Structura aceasta a fost implementată pentru a asigura un flux constant de informații între organismele sectoriale implicate în proiecte verzi și emitentul de obligațiuni (Ministerul Finanțelor).

Comitetul este condus de ministrul Finanțelor și este compus din reprezentanți ai 13 ministere de resort: Ministerul Finanțelor, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Economie, Antreprenoriat și Turism, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.