Acasă Sport Vicecampioni la acrobație aeriană

Vicecampioni la acrobație aeriană

DISTRIBUIȚI

 170491 – 13112023 – Echipa României, avându-i ca membri pe George Rotaru, atât pilot cât și Team Managerul echipei, Dan Ștefănescu Jr., Vlad Popescu, Teodor Munteanu, Valentin Caval, Alexandru Eparu, Petre Glonțaru și Ursu Ioan a obținut titlul de vicecampioană la ediția din acest an a World Advanced Aerobatic Championship, eveniment organizat sub egida Federației Aeronautice Internaționale (FAI).

Cu o lungă tradiție în lumea acrobației aeriene, competiția a început în anul 1995 și a evoluat de-a lungul anilor, devenind un eveniment de referință. Anul acesta, ediția cu numărul 15 a fost găzduită de Statele Unite ale Americii, desfășurându-se în sudul orașului Las Vegas, Jean Airport, Nevada în perioada 24 octombrie – 4 noiembrie.

Echipa României a concurat alături de 42 de piloți de excepție din toată lumea, reușind încă o dată să aducă România în elita acrobației mondiale. Antrenamentele intense și munca depusă s-au reflectat în rezultatele excepționale obținute după încheierea celor 4 probe specifice acestui tip de competiție:

Programul 1 – Free Known  – primul program al competiției, cu cel mai scăzut nivel de dificultate, fiind programul pregătit și exersat de către concurenți pe parcursul pregătirii acestora.
Locul 3 – Vlad Popescu, cu un punctaj de 2721.84 dintr-un total de 3500 puncte.

Programul 2 – Free Unknown 1 – cel de-a doilea program și prima provocare pentru concurenți, compus din figuri propuse și exersat doar la sol cu maxim 24 de ore înainte de zbor.

Locul 3 – Dan Ștefănescu, cu un total de 2488.85 din 3200 puncte.

Programul 3 – Free Unknown 2 – al treilea program, cu o dificultate mai mare față de programele precedente, figurile acceptate având o complexitate ridicată.

Locul 2  – Dan Ștefănescu, cu un total de 2880.71 din 3690 puncte.

Programul 4 – Free Unknown 3 – ultimul și cel mai complex program al competiției, oferind piloților o ultimă ocazie în lupta pentru podium.

Locul 6 – George Rotaru, cu un total de 2845.91 din 3740 puncte, asigurând astfel locul pe podium al echipei noastre.

Clasament Overall – Locul 3 mondial pentru România, obținut de Dan Ștefănescu Jr.

Clasamentul pe echipe – Locul 2 mondial pentru echipa României, prin George Rotaru, Dan Ștefănescu Jr. și Vlad Popescu

Finalul campionatului mondial a adus premiul Team Manager-ul Anului pentru George Rotaru, ca semn de apreciere pentru obținerea a 7 podiumuri internaționale împreună cu echipa României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.