170501 – 14112023 – Un număr de 50 de delegați la nivel înalt din domeniul energiei la nivel european (Comisia Europeană, ENTSO-E, membri ai Parlamentului European) și reprezentanți top management din sectorul energetic din state ale Europei de Est (Bulgaria, Serbia, Croația, Grecia, Ungaria, Albania, Polonia și Slovacia) au participat la București la evenimentul „Consolidarea securității energetice și cooperarea operatorilor de transport și de sistem din Europa de Est”, organizat de Transelectrica.
Invitat special al conferinței a fost Tinne Van der Straeten, ministrul belgian al Energiei, țară care va deține președinția Consiliului Uniunii Europene în primele șase luni din anul 2024.
Operatorii de sistem și transport al energiei din regiunea est-europeană au abordat teme esențiale pentru asigurarea accesului neîntrerupt la energie electrică într-un mod sigur și sustenabil. Obiectivul principal al dezbaterii a fost promovarea unui schimb dinamic de soluții comune pentru cooperarea bilaterală și regională, consolidarea securității energetice, proiectarea pieței energetice și tranziția energetică. În contextul preocupărilor crescute legate de securitatea energetică, conferința a atins subiecte relevante pentru România, țările din Europa de Est și nu numai în ceea ce privește modalitățile de colaborare pentru asigurarea securității energetice și a rezilienței sistemului interconectat în întreaga regiune.
Cătălin Andrei Dascăl, președintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica, a arătat că ”este esențial să privim eficiența ca mijloc de consolidare a transportului energiei electrice și a tranziției energetice”, iar din această perspectivă ”coordonarea investițiilor în rețelele energetice pe care le gestionăm devine crucială. Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți să oferim mai multă energie în viitor, iar acest lucru necesită o amplă cooperare. Pentru buna îndeplinire a acestor planuri, ENTSO-E joacă un rol important în coordonarea aplicării codurilor de rețea pentru toți operatorii de transport, iar noi trebuie să continuăm să sprijinim această activitate a ENTSO-E, oferind toată încrederea asociației. În final, este important să acordăm o atenție deosebită asupra atragerii fondurilor europene și să avem în vedere faptul că majoritatea acestora sunt destinate Europei de Est”.
Alexandru-Cristian Vasilescu, secretar de Stat în cadrul SGG s-a referit la colaborarea între operatorii de transport și de sistem, dublată de dialogul interguvernamental. ”Colaborarea regională în Europa de Est pentru asigurarea securității energetice joacă un rol crucial în gestionarea riscurilor și în asigurarea rezilienței sistemului energetic. Eforturile privind securitatea energetică între statele existente în regiunea est europeană trebuie coordonate unitar la nivel decizional. În acest sens, este indispensabil dialogul între statele membre din regiune în vederea adoptării unor politici de securitate energetică și reglementări eficiente și în vederea implementării unei strategii care să avantajeze și să susțină energetic întreaga zonă”.
Florin Cristian Tătaru, membru al Directoratului Transelectrica, s-a referit la strategia de conectare și procesare a energei regenerabile. ”Așa-numitele „cozi de conectare” pentru energiile eoliene și solare sunt mari și în creștere în toate țările noastre. Nu ne permitem să procesăm fiecare cerere în mod egal. Cu atât mai mult când industria energiilor regenerabile recunoaște că multe dintre proiectele lor sunt speculative. Trebuie să prioritizăm, să filtrăm sau să triem – numiți acest proces cum doriți. Și nu există nimic în legislația UE care să ne oprească să facem acest lucru. Operatorii de transport și de sistem din Europa de Vest încep să o facă. Să urmăm exemplul lor. În același timp, trebuie să ne amintim că nu este vorba doar de investiții în noi linii electrice. Trebuie să optimizăm rețelele existente și să investim în toate noile tehnologii disponibile acum pentru acest scop. În cele din urmă, să ne asigurăm că lanțurile noastre de furnizori – ar trebui să spunem lanțurile noastre comune de furnizori – știu exact ce echipamente vom avea nevoie să achiziționăm și când. Ei trebuie să investească, de asemenea, în capacitatea de producție a noilor transformatoare și stații electrice. Au nevoie de îndrumare din partea noastră și de vizibilitate cu privire la comenzile care vin. Energiile regenerabile câștigă teren în Europa de Est. Sunt o forță de neoprit. Trebuie să fim pregătiți pentru ele. Trebuie să le facem să funcționeze pentru noi”.
Una dintre provocările domeniului a fost evidențiată de George Vișan, directorul Piețe de Energie, Transelectrica, care a vorbit despre cultura și comportamentul în afaceri. Acesta s-a referit la gestionarea integrării energiilor regenerabile intermitente în sistem și, în același timp, de problema adecvării pe termen scurt și mediu. ”Aceasta este o adevărată provocare pe care trebuie să o gestionăm. Menținerea luminilor aprinse este cea mai mare provocare a noastră, ca operatori de transport de electricitate, în contextul călătoriei energetice”.
Transelectrica gestionează și operează o rețea de peste 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de înaltă tensiune și 81 de stații electrice de transformare pe teritoriul întregii țări.