170418 – 03112023 – România îşi poate valorifica pe deplin potenţialul economic doar printr-o politică fiscală coerentă, care are capacitarea să susţină performanţa economică, stabilitatea financiară şi să atragă în continuare investiţii străine productive, a declarat joi seară președintele Klaus Iohannis, în cadrul celei de-a XXX-a ediţii a Galei Topul Naţional al Firmelor, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
România are nevoie de o politică fiscală coerentă, capabilă să susţină performanţa economică, stabilitatea financiară şi să atragă în continuare investiţii străine productive (…) Numai aşa putem valorifica pe deplin potenţialul economic al ţării noastre. Înţeleg îngrijorările dumneavoastră privind pachetul de măsuri fiscale recent adoptat. Cunosc, deopotrivă, punctele sensibile şi avantajele aduse de aceste măsuri, în condiţiile în care nevoia de consolidare a finanţelor publice este una reală, profundă şi structurală. Totodată, sunt convins că, acolo unde se vor dovedi necesare modificări sau completări ale măsurilor, acestea nu vor întârzia să apară. Creşterea economică, atractivitatea investiţională şi buna funcţionare a pieţelor trebuie să rămână priorităţi esenţiale pentru România. În ultimii ani, ţara noastră şi-a redefinit identitatea în plan extern, prin creşterea puternică a profilului său regional şi european. Internaţionalizarea afacerilor româneşti şi rezultatele obţinute pe anumite pieţe sunt indicii ale competitivităţii mediului nostru economic. Am încredere că veţi continua să rămâneţi implicaţi şi deschişi dialogului cu decidenţii politici. România va creşte sustenabil numai printr-un astfel de parteneriat”, a spus Klaus Iohannis.
Șeful statului a vorbit şi despre performanţele economice care se bazează, în anii următori, contribuţia unei absorbţii ridicate a fondurilor europene. Iar cele mai multe apeluri de proiecte au fost programate în perioada anilor 2023-2024.
„În anii următori, performanţele economice se bazează, în mod decisiv, pe contribuţia unei absorbţii ridicate a fondurilor europene. Iar cele mai multe apeluri de proiecte au fost programate în perioada anilor 2023-2024. Din păcate, ne confruntăm cu unele întârzieri în utilizarea acestor fonduri. Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă întâmpină anumite dificultăţi, iar programele operaţionale au şi ele întârzieri. De aceea sunt necesare eforturi sporite pentru accelerarea procedurilor, pentru obţinerea şi utilizarea finanţărilor. Încurajez autorităţile să se concentreze cu prioritate pe facilitarea accesării fondurilor europene. Dumneavoastră, reprezentanţii mediului de afaceri, puteţi contribui la identificarea şi reducerea barierelor birocratice specifice. Rămân un susţinător al dialogului dintre stat şi mediul de afaceri, ca instrument al bunei guvernări. Indiferent de context sau de situaţie, experienţa a demonstrat că cele mai bune soluţii vin întotdeauna din colaborare şi parteneriat. Salut, încă o dată, performanţele în afaceri, reflectate şi de ediţia din acest an a Topului Naţional al Firmelor”, a punctat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro