Acasă Politic Președintele interimar al Camerei Deputaților, vizită în Serbia, după dizolvarea Parlamentului

Președintele interimar al Camerei Deputaților, vizită în Serbia, după dizolvarea Parlamentului

DISTRIBUIȚI

170394– 02112023  – Camera Deputaților anunță că deputatul Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, va vizita Serbia în perioada 5-7 noiembrie, fiindprogramate întrevederi cu preşedintele Aleksandar Vučić, cu preşedintele Adunării Naţionale, Vladimir Orlić, cu preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Serbia-România, Radovan Arežina, şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Serbia.

Vizita oficialului român, stabilită anterior, vine la câteva zile după ce președintele Serbiei, Aleksandar Vučić a dizolvat, la propunerea Guvernului, Adunarea Națională a Republicii Serbia și a decretat alegeri parlamentare anticipate pentru data de 17 decembrie. De asemenea, și președintele Adunării Naționale, Vladimir Orlić, a decretat, înainte de dizolvarea Parlamentului sârb, alegeri locale pentru consilieri în adunările orășenești din Belgrad, Vranje, Kragujevac, Kraljevo, Kruševac, Leskovac, Loznica, Novi Pazar, Pirot, Prokuplje, Smederevo și Šabac, precum și în 54 de adunări comunale.

Conform Legii privind alegerea deputaților naționali, partidele și coalițiile trebuie să depună listele electorale la Comisia Electorală Republicană pe formularul prescris și aceasta cel mai târziu cu 20 de zile înaintea votării, în această situație până la 28 noiembrie.

Pentru depunerea listelor electorale trebuie adunate 10.000 de semnături legalizate ale cetățenilor care sprijină lista, iar pentru listele minoritare sunt suficiente 5.000 de semnături.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.