Acasă Opinii/Analize INSCOP Research: După 10 ani: Atitudinea românilor față de alte țări. Comparație...

INSCOP Research: După 10 ani: Atitudinea românilor față de alte țări. Comparație 2013-2023

DISTRIBUIȚI

170531 – 16112023 – Conform sondajului realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în octombrie-noiembrie 2023, față de acum 10 ani, simpatia românilor pentru majoritatea țărilor occidentale europene a crescut, în timp ce pentru Rusia a scăzut la jumătate.

Datele au fost culese în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie 2023. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

„Spania și Italia, țările occidentale care găzduiesc cele mai mari comunități de români domină clasamentul sentimentelor pozitive față de țări. Cea mai interesantă fotografie este însă comparația cu situația din urmă cu 10 ani (2013) când INSCOP Research a adresat o întrebare similară în cadrul Barometrului Adevărul despre România. Se observă în primul rând un regres major în cazul Rusiei față de care ponderea sentimentelor pozitive s-a înjumătățit în 2023 comparativ cu situația din 2013, de la aproape 37% în urmă cu 10 ani la 18% în prezent. Datele se corelează și cu involuția încrederii în Rusia (indicatorul încredere multă și foarte multă care reflectă o evaluare mult mai exigentă a atitudinii populației s-a prăbușit în cazul Rusiei de la aproximativ 18% la circa 8% în prezent)  Explicația evidentă a acestei scăderi puternice este războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Pe de altă parte, față de 2013 remarcăm o creștere în 2023 a ponderii sentimentelor pozitive față de majoritatea țărilor occidentale europene, dar și față de Republica Moldova,” a precizat Remus Ștefureac – director INSCOP Research

Simpatie țări. După 10 ani: Comparație 2013-2023

Țările pentru care românii au cea mai mare simpatie sunt Spania și Italia. Astfel, 82.8% dintre respondenți au sentimente mai degrabă pozitive pentru Spania (față de 72.9% în 2013)  și 81.4% pentru (Italia față de 70.5% în 2013).

Urmează Germania, cu 77.6% sentimente mai degrabă pozitive (față de 74.3% în 2013), Franța cu 75.4% (față de 73% în 2013) și Marea Britanie cu 75.4% (față de 75.5% în 2013). 69.2% dintre participanții la sondaj declară că au sentimente mai degrabă pozitive pentru Republica Moldova (față de 65.7% în 2013), iar 67.5% pentru SUA (față de 70.3% în 2013).

Ucraina se bucură de sentimente mai degrabă pozitive din parte a 43.3% dintre români (față de 41.8% în 2013), iar Ungaria din partea a 39.7% (față de 29.3% în 2013). Clasamentul este încheiat de China cu 36.3% sentimente mai degrabă pozitive (față de 56.5% în 2013) și Rusia cu 18.3% (față de 36.8% în 2013).

https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2023/11/15.11.2023-INSCOP-News.ro-Simpatie-tari.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.