170178 – 10102023 – Premierii român, elen şi bulgar au semnat, luni, la Varna, în Bulgaria, un acord care să amplifice cooperarea trilaterală în sud-estul Europei. Documentul are drept scop îmbunătăţirea conectivităţii energetice, digitale şi în domeniul transporturilor (în special pe proiectul coridorului de la Salonic prin Kavala, Alexandroupolis, Burgas și Varna până la Constanța cu o posibilă extindere în Moldova) între România, Grecia şi Bulgaria. Discuţiile au vizat şi situaţia din Ucraina, precum şi recentele violenţe din Israel.
La întâlnirea de la Varna au participat și vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, comisarul UE pentru Transporturi, Adina Vălean, precum și ministrul Energiei al Republicii Moldova, Victor Parlikov.
În cadrul întâlnirii s-au discutat despre proiectul conductei de petrol între Bulgaria și Grecia și un nou proiect de construcție a căii ferate între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee, susținut de Uniunea Europeană (UE) și s-a propus extinderea proiectului coridorului de transport între Salonic-Kavala-Burgas-Varna-Constanța către Moldova, într-o etapă ulterioară.
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat faptul că interconectarea energetică și a transporturilor în regiunea sudică a Uniunii Europene va contribui semnificativ la reconstrucția Ucrainei după război. În timpul reuniunii, premierul român a pledat pentru construirea unui nou pod peste Dunăre și pentru îmbunătățirea navigației pe fluviu.
”Prezența comisarilor europeni la această întâlnire arată importanța strategică a Coridorului sudic și a Coridorului vertical de gaze. Interconectarea în acest moment este secretul unor servicii mai bune, al unor prețuri mai bune pentru cetățenii pe care îi reprezentăm și, nu în ultimul rând, acest Coridor sudic va duce cu certitudine la reconstrucția Ucrainei. Aș dori să subliniez necesitatea construirii unui nou pod pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse și, de asemenea, necesitatea sporirii capacității de navigare pe Dunăre, proiectul Fast Danube, amândouă proiectele împreună – doamnă comisar Vălean -, încercăm, prin fondurile la dispoziția Consiliului European, să le grăbim și să ne încadrăm în termenele necesare. Tot în contextul interconectivității, am aprobat și provocările cu care ne confruntăm pe piața energiei, cu accent deosebit pe securitatea aprovizionării și a dependenței totale de hidrocarburi şi de energie electrică din Rusia”, a spus prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Premierul s-a referit și la nevoia de a ajuta Republica Moldova, subliniind că Grecia și Bulgaria susțin începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană atât pentru Rep. Moldova, cât și pentru Ucraina și Georgia.
Premierul bulgar, Nikolai Denkov, a spus că cele trei țări vor să depună eforturi comune pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare al țărilor bogate europene și să fie un exemplu pentru țările vecine, iar premierul elen, Kyriakos Mitsotakis, a amintit că Grecia dorește să aibă un rol important în livrarea gazelor în nordul Uniunii Europene și că începând din 2022 Grecia a crescut de patru ori exporturile de gaze naturale către vecinii din nord, transferând combustibil până în Rep. Moldova. De asemenea, prim-ministrul grec a amintit că, în curând, la Alexandroupolis, va fi inaugurată unitatea plutitoare pentru depozitare și regazificare.
”Zona Schengen este cea mai mare zonă de călătorie din lume, iar Bulgaria și România care ni se alătură vor crește nivelul securității noastre colective. Aceasta înseamnă un control mai bun al frontierelor externe”, a explicat comisarul UE pentru Transporturi, Adina Vălean, care și-a exprimat speranța că între cele trei capitalei va exista o legătură de mare viteză.
”Așa cum există acum în Europa de Vest, așa aș dori să văd o rețea feroviară bună între cele trei orașe”, a spus Vălean.