170098 – 02102023 – În perioada 24-30 septembrie 2023, România a participat la a doua ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori, desfășurată în Volos, Grecia, olimpiadă inițiată de România în anul 2022.
Echipa României a obținut trei medalii de argint (David Palaghianu – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, clasa a IX-a, Theodor Bichir – Liceul Internațional de Informatică, București, clasa a X-a și Nectarie Pașca – Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca, clasa a X-a) și două medalii de bronz (Maria-Nicole Dumitrescu – Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra Neamț, clasa a IX-a și Radu Ioan Stoian – Colegiul Național „Gh. M. Murgoci”, Brăila, clasa a X-a).
Echipa a fost însoțită de lector univ. dr. Cristian Pîrghie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, membru al Comitetului Științific al olimpiadei, de coordonatorul principal, prof. dr. Petru Crăciun, ISJ Suceava, și de coordonatorul secundar, Elisabeta Ana Naghi, inspector pentru matematică și astronomie din cadrul Ministerului Educației.
Olimpiadă promovează conceptul STEAM, reprezentând abordarea educațională care formează competențe în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii, prin înțelegerea fenomenelor din viața reală din perspective diferite, într-o manieră interdisciplinară, ceea ce deschide oportunități pentru consolidarea abordărilor integrate ale disciplinelor din aria curriculară Matematică și științe ale naturii, precum și abordări transcurriculare, având în vedere relația științelor cu arta.