170202 – 12102023 – Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se întâlnește joi, la Chișinău, cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Dorin Recean Rep. Moldova, pentru o trecere în revistă a progresului în procesul de aderare la UE și continuarea sprijinului european.
Vizita are loc în ajunul publicării raportului Comisiei Europene privind extinderea, care va fi prezentat în prima jumătate a lunii noiembrie.
Recent, Parlamentul European a votat o rezoluție, prin care cere începerea negocierilor de aderare a Rep. Moldova la Uniunea Europeană, până la finalul anului. Potrivit eurodeputaților, Guvernul de la Chișinău și-a demonstrat ”determinarea și capacitatea de a îndeplini cerințele Comisiei Europene de a începe negocierile de aderare, adăugând că aderarea Republicii Moldova la UE ar reprezenta o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică”. Totodată, parlamentarii europeni subliniază importanța continuării procesului de reformă de către autorități, ”nu numai pentru atingerea obiectivului politic de aderare la UE, ci în primul rând pentru îmbunătățirea tangibilă a nivelului de trai al moldovenilor”.