170135 – 05102023 – Taxele, tarifele şi redevențele din domeniul petrolier şi minier urmează a fi indexate anual cu rata inflației aferente anului anterior plății acestora, conform unui proiect de Ordonanță de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor.
„Cu privire la dispozițiile ce privesc taxele, tarifele şi redevențele din domeniul petrolier şi minier, se instituie obligativitatea indexării anuale cu rata inflației aferentă anului anterior plății acestora. Referitor la sumele reprezentând redevența petrolieră şi minieră, se creează temei legal pentru ajustarea cu rata anuală a inflației datorate conform contractelor de concesiune petrolieră şi minieră precum şi premisele de exploatare şi prospecțiune în vigoare prin acordul părților, precum şi a celor nou încheiate ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de Urgență”, se menționează în Nota de fundamentare a proiectului.
Proiectul de OUG mai prevede o serie de măsuri pentru administrarea eficientă a proprietăților statului cu referire la redevențele pentru terenurile concesionate potrivit legii de Agenția Domeniilor Statului, în calitate de administrator al terenurilor proprietate publică a statului, pe bază de contract de concesiune, care se indexează cu indicele prețului de consum pe anul 2022, dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii. Termenul de plată pentru redevențele actualizate este până la data de 31 decembrie 2024.
Redevențele datorate pentru terenurile concesionate potrivit legii se indexează anual cu indicele prețului de consum anual, până la data de 30 iunie a fiecărui an calendaristic pentru anul anterior dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii. ADS este mandatată să ia toate măsurile legale ce se impun.
În ceea ce priveşte redevența pentru apele geotermale, aceasta va reveni la cota inițială 5% din valoarea producției miniere.
Proiectul mai propune ca, în privința concesionarii, prin atribuire directă sau licitație, după caz, a terenurilor agricole din clasa a V-a de calitate, a terenurilor neproductive şi a terenurilor categoria de folosință curți, construcții, inclusiv canale, din domeniul public şi privat al statului către persoane juridice de drept privat sau persoane juridice de drept privat la care Statul Român sau unitățile administrativ teritoriale sunt acționari majoritari/unici în scopul producerii de energie din surse regenerabile – E-SRE (hidro, solară, biomasă, geotermală şi eoliană necesară inclusiv creşterii productivității agricole), aceasta să se facă în condițiile financiare aprobate de Comitetul de Privatizare Concesionare şi Arendare la propunerea ADS.