Acasă Politic Marcel Ciolacu: Transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces...

Marcel Ciolacu: Transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces pe termen lung care necesită un plan național puternic și asumat de toate forțele politice, de business și civice

DISTRIBUIȚI

 170271– 19102023 – Atenuarea efectelor schimbărilor climatice pe termen scurt, mediu și lung este o prioritate pentru Guvernul României. Creștem reziliența și sustenabilitatea sistemului energetic și agricol din România, îmbunătățim managementul resurselor de apă și minerale și dezvoltăm politici naționale și locale de creștere a rezilienței climatice atât în mediul urban cât și rural.

Acestea este mesajul premierului Marcel Ciolacu transmis de consilierul de stat Mihaela Frăsineanu participanților la cea de-a doua ediție a „Climate Change Summit”, eveniment la care Cancelaria Prim-Ministrului este partener strategic instituțional.

La nivelul Guvernului își desfășoară activitatea Comitetul Interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, un bun exemplu de reacție rapidă: de la alocarea rapidă a fondurilor pentru lucrări de investiții în sistemul de irigații la alocarea la timp a subvențiilor pentru fermieri și investiții pentru eficientizarea consumului de energie, se menționează în mesajul prim-ministrului.

„Atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și prin celelalte instrumente financiare europene și naționale, în bună colaborare cu mediul privat și de investiții, suntem convinși că putem dezvolta soluții pentru viitor astfel încât România anului 2030 să fie mai bine pregătită în fața provocărilor climatice ale viitorului. Țara noastră este semnatară a Pactului de la Paris și își asumă puternic angajamentul ca până în 2050 să reducă emisiile cu efect de seră. Credem că transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces pe termen lung care necesită un plan național puternic și asumat de toate forțele politice, de business și civice.

Am văzut, și în acest an, efectele schimbărilor climatice asupra României. Fie că vorbim de inundații, de seceta prelungită, sau de slaba calitate a aerului, schimbările climatice afectează sănătatea publică, biodiversitatea și mediul de business. În studiul național efectuat în marja acestui eveniment, am observat că impactul negativ asupra agriculturii și poluarea aerului sunt primele două îngrijorări pentru români. Vreau să felicit autoritățile din subordonarea Guvernului României și autorităților locale pentru măsurile rapide pe care le-au luat, le încurajez ca alături de mediul privat și civic din România, să continuăm dezvoltarea de soluții pe termen lung”, se mai punctează în mesajul șefului Executivului.

Premierul Marcel Ciolacu a felicitat organizatorii și a apreciat interesul sectoarelor guvernamental, civic și privat pentru implicarea în dezvoltarea unei platforme de dezbateri la nivel înalt, cum este Climate Change Summit, care poate aduce în România perspective și soluții internaționale și europene în fața provocărilor climatice actuale.

„Vin dintr-o generație în care am fost învățați să nu irosim resursele pe care le aveam la dispoziție. Cred că principiile acestea – de responsabilitate, circularitate și sustenabilitate – pot să ne ghideze în viitor. Guvernele pot educa pe tema circularității și pot crea politici, directive și alte reglementări care să încurajeze economia circulară, însă avem nevoie să ne uităm spre viitor cu încredere și ambiție. Doar împreună putem da mai multă coerență acestui subiect atât de actual și cu extrem de multe implicații pe termen mediu și lung, astfel încurajez și felicit încă o dată organizatorii să continue și în lunile și anii următori acest tip de demers necesar tuturor. Vă asigur de întreaga deschidere a mea cât și a membrilor Guvernului României pentru a găsi și implementa împreună soluții pentru viitor, cred că putem transforma România într-o țară cu adevărat sustenabilă”, se arată în mesajul prim-ministrului, transmis participanților la cea de-a doua ediție a „Climate Change Summit” de consilierul de stat Mihaela Frăsineanu, în prima zi a evenimentului.

„Climate Change Summit”, cel mai important eveniment regional dedicat soluțiilor la provocările aduse de schimbările climatice, a prilejuit astăzi dezbateri asupra soluțiilor în lupta împotriva schimbărilor climatice, legislației naționale privind schimbările climatice, importanței orașelor sustenabile, măsurilor destinate protejării mediului, soluțiilor antreprenoriale pentru un viitor mai bun.

Dezbaterile vor continua mâine, inclusiv la Palatul Victoria, și au în atenție inovații din domeniul sustenabilității, politici climatice, finanțări verzi și economie circulară, conservarea naturii și acțiuni concrete în vederea adaptării la schimbările climatice.

La eveniment  participă reprezentanți ai Comisiei Europene, Administrației Prezidențiale, Ministerului Energiei,  Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,  Ministerului Agriculturii,   precum și organizațiile de business și asociative cum ar fi BRD, ca partener fondator, și Social Innovation Solutions, în calitate de organizator, Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders și Consiliul Investitorilor Străini, organizații civice ca WWF România, Coaliția pentru Economie Circulară, camere de comerț sau institute de cercetare.

Evenimentul reunește peste 1.500 de specialiști români și străini, reprezentanți ai mediului de afaceri, societății civile și mediului academic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.